Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

A șasea tranșă de vaccin anti-COVID ajunge mâine în România. Marți ar urma să ajungă alte doze, însă autoritățile române așteaptă confirmarea din partea producătorului

By Andreea Traicu , in Stirile zilei , at 24 ianuarie 2021 Etichete: ,

Autoritățile anunță că luni va ajunge în România a șasea tranșă de vaccin anti-COVID de la Pfizer BioNTech, constând în 92.430 doze. Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România marți, 26 ianuarie, însă în acest moment se așteaptă confirmarea din partea producătorului.

Comunicatul Comitetului de Coordonare a Campaniei de Vaccinare:

„Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și dințară, fiind distribuite 92.430 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:

-Centrul Regional de Distribuție București: 35.100 doze;

-Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze;

-Centrul Regional de Distribuție Cluj: 10.530 doze;

-Centrul Regional de Distribuție Constanța: 9.360doze;

-Centrul Regional de Distribuție Craiova: 7.020doze;

-Centrul Regional de Distribuție Iași: 11.700doze;

-Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 7.020doze

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centreleregionalede depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București. Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România marți, 26 ianuarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

Pfizer a anunţat că va creşte numărul de doze începând cu 15 februarie

Reamintim că la data de 15 ianuarie a debutat Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă. În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie și va crește numărul de doze în jurul datei de 15 februarie”, transmit autorităţile.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *