Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

A fost descoperit primul tratament care reduce mortalitatea pacienților infectați cu Covid-19/ Șeful OMS: Sunt vești foarte bune

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 17 iunie 2020 Etichete: , , ,

Organizația Mondială a Sănătății a salutat „veștile foarte bune” primite după primele rezultate ale unui test clinic care au demonstrat că un steroid ieftin și des folosit poate salva viețile pacienților infectați cu coronavirus aflați în stare foarte gravă, scrie Reuters.

”Acesta este primul tratament care a demonstrat că reduce mortalitatea pacienților cu Covid-19 ce au nevoie de oxigen și ajutorul ventilatoarelor”, a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Este vorba despre dexametazona.

”Acestea sunt vești foarte bune și felicit guvernul britanic, Universitatea Oxford și spitalele și pacienții din Regatul Unit care au contribuit la această descoperire științifică salvatoare de vieți”, a spus acesta.

Oamenii de știință au transmis rezultatele inițiale ale testului către OMS. Președintele organizației susține că abia așteaptă să studieze toate informațiile în următoarele zile.

Ce este dexametazona

Dexametazona este un medicament pe bază de corticosteroizi și este utilizat în tratamentul mai multor afecțiuni, cum ar fi problemele reumatice, afecțiunile pielii, alergii severe, dar și boli respiratorii cum ar fi astm sau tuberculoză.

Experții britanici citați de BBC News susțin că medicamentul reprezintă o descoperire esențială în tratamentul împotriva noului virus care poate fi mortal, scrie Hotnews.ro.

Mai exact, ar reduce cu o treime riscul letal în cazul pacienților care sunt trecuți pe ventilație sau pe oxigenare artificială.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *