Guvernul transmite că nu este necesară raționalizarea alimentelor: România nu este afectată de o asemenea perspectivă
Guvernul a transmis luni, 7 februarie, că nu este necesară raționalizarea alimentelor, România nefiind afectată de o asemenea perspectivă. Precizarea este făcută în contextul în care Marcel Ciolacu, președintele PSD, a evocat această posibilitate săptămâna trecută, când a vorbit despre plafonarea prețurilor la produsele de bază.
Premierul Nicolae Ciucă a avut luni, 7 februarie, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu miniștrii Energiei, Virgil Popescu, Finanțelor, Adrian Câciu, și Agriculturii, Adrian Chesnoiu, alături de Secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu, și de șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean.
„În cadrul reuniunii a fost analizat impactul măsurilor adoptate de Guvern în domeniile economic și energiei pentru protejarea populației și a mediului de afaceri. Reprezentanții Guvernului vor continua evaluarea situației generate de creșterea prețurilor la gaze naturale și energie electrică, Executivul fiind decis să consolideze efectele măsurilor stabilite pentru a ajuta consumatorii casnici și a asigura funcționarea în condiții optime a serviciilor publice și a economiei.
Totodată, în cadrul evaluărilor, participanții au subliniat că, potrivit analizei specialiștilor, nu este necesară raționalizarea alimentelor, România nefiind afectată de o asemenea perspectivă”, a transmis Executivul, dupî întrevedere.
De altfel, ministrul Agriculturii a declarat, duminică, 6 februarie, că social-democrații analizează mai multe metode prin care statul poate plafona prețurile la alimente. Adrian Chesnoiu susține că nu se pune problema unei crize alimentare și a infirmat zvonurile legate de raționalizarea produselor.
„La nivelul PSD şi la nivelul arcului guvernamental, analizăm mai multe metode de intervenţie în vederea sprijinirii pe de-o parte a producătorului, pe partea cealaltă a cetăţeanului. Fiţi siguri că atunci când vom avea analiza de impact, voi anunţa”, a declarat ministrul Agriculturii, în cadrul unei conferințe de presă susținută duminică la sediul PSD.
Chesnoiu a exclus posibilitatea ca România să se confrunte cu o criză alimentară și a ținut să infirme și zvonurile legate de o posibilă raționalizare a alimentelor.
„La nivel global, pot exista zone şi continente unde poate apărea penuria de alimente. În România şi în Europa, în general, la nivelul de producţii pe care noi le avem este exclus să apară o criză alimentară. Legat de ceea ce s-a vehiculat în spaţiul public, vă spun un singur lucru, că alimentele nu vor fi raţionalizate(…)Nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor ca să ajungem ca pe vremurile dinainte să să luăm alimente pe cartelă”, a precizat Adrian Chesnoiu.
Declarațiile liderului PSD
Toate aceste precizări au fost făcute după ce Marcel Ciolacu, președintele PSD, a reiterat marți, 1 februarie, că social-democrații își doresc plafonarea prețului la alimentele de bază, propunere ce urma a fi discutată în ședința coaliției din acea zi.
Întrebat dacă va fi redus TVA-ul pentru alimentele de bază, Ciolacu a spus că această măsura nu va avea impactul dorit, astfel că PSD urma să propună plafonarea prețului la produsele de bază.
„Astăzi (1 februarie – n.red.) o să avem discuția asta. Am mai avut discuția și reducerea de TVA nu va avea impactul pe care ni-l dorim cu toți. Poate o plafonare a prețurilor la produsele de bază într-o limită, pentru că nu poți să faci fără limită, că altfel declanșăm cu totul altceva… dar nu am avut această discuție în coaliție și astăzi o să o avem (…) La nivel european, România, noi am făcut o reducere la alimente. Deci, alimentele oricum au o reducere consistentă la TVA”, a declarat Ciolacu marți, 1 februarie.
Rugat să ofere câteva exemple, președintele Camerei Deputaților a răspuns: „produsele de bază, făină, zahăr, lapte”.
El a precizat că Ungaria are o astfel de lege implementată. Întrebat dacă produsele vor fi raționalizate, în cazul în care vor fi plafonate, Ciolacu a evocat, din nou, exemplul Ungariei: „Așa s-a făcut în Ungaria, este și normal. Nu poți să cumperi cu camionul și pe urmă facem și export de produse totuși plafonate”.
Foto: Guvernul României
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/guvernul-transmite-ca-nu-este-necesara-rationalizarea-alimentelor-romania-nu-este-afectata-de-o-asemenea-perspectiva/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 66460 more Info to that Topic: mainnews.ro/guvernul-transmite-ca-nu-este-necesara-rationalizarea-alimentelor-romania-nu-este-afectata-de-o-asemenea-perspectiva/ […]