Coaliția PNL-PSD-UDMR, test important în anul 2022. Desființarea SIIJ și revizuirea Legilor Justiției, principalele obiective pentru ridicarea MCV
După un an de zile în care Justiția a fost mărul discordiei pentru clasa politică din România, coaliția formată din PNL, PSD și UDMR intră în 2022 cu mai multe obiective esențiale pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). Desființarea Secției Speciale și revizuirea Legilor Justiției și a Codurilor Penale sunt printre proiectele care nu au fost îndeplinite pe parcursul anului 2021 și de care parlamentarii ar urma să se ocupe în noul an.
Deși fosta coaliție de guvernare, formată din USR, PNL și UDMR, și-a asumat la începutul anului 2021 că proiectele menționate vor fi adoptate, după perioade lungi de dezbateri și scandaluri, România a ajuns în punctul în care ministrul Justiției a trebuit să explice motivele întârzierilor la o întâlnire avută în luna decembrie cu reprezentanții Comisiei Europene.
„Ministerul Justiției va propune guvernului sesizarea Parlamentului cu proiectul legii de desfiinţare a SIIJ şi modificarea legilor Justiţiei pe parcursul sesiunii parlamentare care va începe la 01.02.2022”, a declarat Cătălin Predoiu, pe 13 decembrie, citat într-un comunicat transmis de Ministerul Justiției.
Chiar și președintele Klaus Iohannis a spus pe 7 decembrie, la evenimentul de prezentare a Raportului de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pe anul 2021, că procesul de revizuire a Legilor Justiției trebuie finalizat, iar „anomalii precum cele generate de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) înlăturare”.
Desființarea Secției Speciale, blocată în Senat
Desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a fost una dintre cele mai controversate teme de dezbatere din spațiul public în anul 2021. Proiectul pentru desființarea SIIJ se află în acest moment la Senat, după ce a fost adoptat în luna martie de Camera Deputaților cu un amendament prin care magistrații pot fi trimiși în judecată cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii.
Surse Main News susțineau că amendamentul nu are șanse să treacă și de Senat. Totodată, la comisia juridică a Senatului, UDMR a depus un alt amendament, prin care o altă secție a Parchetului General ar fi preluat dosarele SIIJ.
Numai că, în momentul în care Guvernul Ciucă a fost învestit, PSD, PNL și UDMR au decis că SIIJ va fi desființată până pe 31 martie 2022, iar ulterior să se reînființeze o structură care să facă, practic, aceleași lucruri, dar să respecte recomandările MCV.
Legile Justiției
În programul de guvernare, Executivul condus de Ciucă s-a angajat să finalizeze proiectele de lege privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar și să ceară avizul Comisiei de la Veneția, înainte de le trimite în Parlament pentru adoptare.
Legile Justiției ar urma să fie construite după următoarele principii: „independența judecătorilor și procurorilor, admiterea în profesie și promovarea în carieră pe criterii meritocratice, funcționarea eficientă, transparența și răspunderea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în calitatea sa de garant al independenței justiției, funcționarea eficientă a instanțelor, a Inspecției Judiciare și a Ministerului Public, răspunderea efectivă a magistraților, dar și protecția lor în fața oricăror ingerințe și abuzuri, separația, echilibrul și cooperarea loială dintre puterea judecătorească și celelalte puteri ale statului, respectarea obligațiilor statului român care decurg din rapoartele MCV, GRECO, din avizele Comisiei de la Veneția și, mai nou, din Mecanismul statului de drept, la care se adaugă jurisprudența recentă a CJUE și CEDO, precum și cea a Curții Constituționale a României (CCR)”
În plus, vor fi transpuse directivele adoptate la nivelul Uniunii Europene, pentru a armoniza legislația națională cu cea europeană, ținând cont de marile principii ale dreptului european.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/coalitia-pnl-psd-udmr-test-important-in-anul-2022-desfiintarea-siij-si-revizuirea-legilor-justitiei-principalele-obiective-pentru-ridicarea-mcv/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/coalitia-pnl-psd-udmr-test-important-in-anul-2022-desfiintarea-siij-si-revizuirea-legilor-justitiei-principalele-obiective-pentru-ridicarea-mcv/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/coalitia-pnl-psd-udmr-test-important-in-anul-2022-desfiintarea-siij-si-revizuirea-legilor-justitiei-principalele-obiective-pentru-ridicarea-mcv/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/coalitia-pnl-psd-udmr-test-important-in-anul-2022-desfiintarea-siij-si-revizuirea-legilor-justitiei-principalele-obiective-pentru-ridicarea-mcv/ […]