LIVE Protestatarii AUR au ajuns în Piața Victoriei / George Simion anunță o „victorie” după protest
UPDATE Co-preşedintele AUR George Simion a declarat, marţi, într-o intervenţie la Antena 3, că în urma unei discuţii pe care a avut-o cu preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi cu preşedintele PNL Florin Cîţu, „nu va exista o asumare a răspunderii Guvernului pe proiectul certificatului COVID-19, aceasta fiind o „victorie a protestului de la Parlament”, relatează News.ro
De menționat este că Lucian Bode a declarat că la nivelul Executivului nici nu a fost luată în discuție posibilitatea asumării răspunderii, pe acest proiect.
UPDATE Şeful Jandarmeriei Bucureşti, Cătălin Stegăroiu, a afirmat că jandarmii nu au fost depăşiţi de situaţia şi totul a fost permanent sub control, în contextul protestului de azi.
Stegăroiu a fost întrebat despre acuzaţiile unor protestatari că jandarmii ar fi dat cu spray lacrimogen.
„Dintr-o greşeală, la un dispozitiv s-a apăsat din cauza presiunii care a fost pe cordon, s-a apăsat din greşeală pe un spray, dar o singură situaţie, izolată”, a explicat şeful Jandarmeriei Bucureşti, potrivit News.ro.
UPDATE USR, partidul condus de Dacian Cioloș, cere demisia ministrului Lucian Bode, după manifestația de astăzi.
UPDATE Ministrul Lucian Bode a dezmințit informați potrivit căreia au fost vandalizate mașinile ambasadorilor SUA și Japoniei în România.
UPDATE Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a prezentat cronologia protestului care s-a desfășurat la Parlament marți dimineață și a punctat că manifestația nu avea autorizație.
UPDATE Protestatarii au ajuns în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului.
UPDATE Florin Cîțu, președintele Senatului, acuză un „atentat la sănătatea românilor”. Într-o postare pe Facebook, liderul PNL a notat, între altele, că „violențele și vandalismele oamenilor care se află la Parlament îi pun în pericol pe românii care nu se pot proteja de Covid-19”.
„Atentat la sănătatea românilor! Violențele și vandalismele oamenilor care se află la Parlament îi pun în pericol pe românii care nu se pot proteja de Covid-19! Asta denotă egoism pur.
Vaccinarea și certificatul verde sunt cele mai eficiente arme împotriva virusului. Doar așa îi putem proteja pe cei care nu se pot apăra singuri, pe cei care se află în stare gravă din cauza COVID-19. Ca președinte al Senatului și ca liberal convins, apăr dreptul de a protesta. Dar acesta trebuie să se exercite în mod pașnic și doar în limitele Constituției. Dreptul de a avea o opinie diferită este un drept pe care îl au toţi cetăţenii României, dar dreptul la viață prevalează!”, a scris fostul premier pe Facebook.
UPDATE Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, că premierul Nicolae Ciucă a discutat cu ministrul Afacerilor Interne şi i-a cerut să protejeze integritatea instituţiilor statului. Prim-ministrul se află într-o vizită de lucru în Bruxelles.
„Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituţie, dar acesta trebuie să fie paşnic şi să se încadreze în limitele legii (…) premierul Nicolae Ciucă a discutat cu ministrul Afacerilor Interne şi i-a cerut să protejeze integritatea instituţiilor statului, aplicând legea şi descurajând orice tip de violenţă, având ca prioritate protejarea românilor”, a transmis Cărbunaru, citat de News.ro.
UPDATE Jandarmeria anunță că a fost suplimentat dispozitivul de ordine publică din zona Parlamentului, „principalul obiectiv fiind asigurarea exercitarea dreptului la liberă exprimare în condiții de siguranță pentru toți particianții,prevenirea violențelor și escaladarea situației tensionate”.
În plus, forțele de ordine fac apel la calm și cer manifestanților să respecte recomandările și să nu se implice în niciun fel de acțiuni cu violență.
„De asemenea, dacă în zona protestului sunt manifestări ilegale (distrugere, vandalizare) solicităm participanților să se delimiteze rapid de aceste manifestări și să permită intervenția forțelor de ordine pentru oprirea acestor manifestări”, mai precizează Jandarmeria.
UPDATE Potrivit unor surse Main News, mașinile ambasadorilor Japoniei și SUA în România au fost vandalizate de către protestatari, în curtea Senatului.
„Ambasadorul SUA a avut întâlnire cu președintele Senatului. Apoi, Florin Cîțu a plecat de la Senat, iar întâlnirea cu ambasadorul Japoniei nu a mai avut loc”, au precizat sursele citate pentru Main News.
Știrea inițială
Protestul de la Palatul Parlamentului de marți, 21 decembrie, a degenerat. În jur de 100 de manifestanți au intrat în curtea Parlamentului și au forțat intrarea în clădire, astfel că jandarmii au blocat intrările.
În total, 1.000 de protestatari s-au adunat în fața Parlamentului. Manifestarea a fost intens promovată de George Simion, co-președinte al AUR. Acesta susține că la manifestație participă în jur de 15.000 de persoane, dar cifrele nu sunt confirmate de autorități.
Dan Barna a declarat la Digi24 că există informații potrivit cărora mașinile din parcare sunt vandalizate.
În interiorul Parlamentului s-a aflat și ambasadorul Japoniei, a afirmat la Antena 3 senatorul PSD Titus Corlățean. El a precizat că diplomatul a fost escortat afară în siguranță.
Jandarmeria Municipiului București a transmis că, în aceste momente, manifestații sunt îndemnați să părăsească curtea clădirii. Totodată, sursa citat subliniază că jandarmii nu au folosit forța sau mijloacele din dotare.
„În legătură cu pătrunderea unor persoane în curtea Palatului Parlamentului, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:
La acest moment, prin echipele noastre de dialog, îndrumăm persoanele să părăsească zona exterioară a instituției. Până în prezent, efectivele jandarmeriei nu au folosit forța sau mijloacele din dotare.
Facem apel către participanți să coopereze cu jandarmii, să respecte îndrumările acestora și să se îndrepte către ieșirea din curtea instituției, prin zona indicată de forțele de ordine”, se arată într-un comunicat de presă al DGJMB.
Potrivit imaginilor transmise de televiziuni, George Simion îi conduce pe protestatari în afara curții. Liderul AUR a făcut apel la parlamentari să iasă să vorbească cu manifestanții.
Context
Un protest față de introducerea certificatului COVID-19 are loc marți, 21 decembrie, la Palatul Parlamentului. Protestatarii s-au adunat atât în fața intrării oficiale de la Camera Deputaților, cât și la Senat. Manifestația a fost promovată intens de George Simion, co-președinte al AUR.
Protestatarii le-au cerut aleșilor să nu adopte certificatul COVID-19. Ei au scandat „Libertate! Libertate! Libertate!”, au la ei vuvuzele, fluiere, megafoane și flutură steagul României.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] Urmărește LIVE cele mai importante momente de la manifestația de astăzi AICI. […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/update-protestatarii-aur-au-fortat-intrarea-in-parlament-masinile-ambasadorilor-vandalizate/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/update-protestatarii-aur-au-fortat-intrarea-in-parlament-masinile-ambasadorilor-vandalizate/ […]