Sunday, May 19, 2024
Jurnalism corect


USR cere demisia lui Lucian Bode, după protestul de azi de la Parlament

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 21 decembrie 2021

USR, partidul condus de Dacian Ciolo, cere marți, 21 decembrie, demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, după protestul intens promovat de AUR care a avut loc dimineață la Palatul Parlamentului. USR acuză că forțele de ordine nu au fost pregătite de intervenție, deși manifestația a fost anunțată de câteva zile, nefiind un protest spontan.

„Ministrul Lucian Bode trebuie să-și dea demisia! Protestul AUR a fost anunțat, e absolut de neacceptat ca forțele de ordine să fie nepregătite. Protestatarii au reușit astăzi să sară gardurile Parlamentului și să vandalizeze mașini, fără ca jandarmii să intervină ca să îi oprească. Doi ambasadori au rămas astăzi blocați în Parlament din cauza protestului, iar miniștrii guvernului PSD – PNL nu au mai venit la audieri, ci au anunțat că se conectează online la audierile din comisii.

În condițiile în care protestul nu a fost unul spontan, ci anunțat de mai bine de o săptămână, este de neconceput ca forțele de ordine, care au exact această responsabilitate, să asigure securitatea unei clădiri, să fie depășite de o mână de oameni care au ajuns să împingă garduri și mașini”, transmite USR într-un comunicat de presă.

Partidul condus de Cioloș subliniază că ce s-a întâmplat astăzi „a arătat că există clar o problemă legată de capacitatea acestui guvern și a Ministerului de Interne de a face față unei situații previzibile si anunțate, iar Lucian Bode trebuie să dea demisia”.

În plus, formațiunea amintește că nu este prima dată când forțele de ordine din subordinea lui Lucian Bode nu își fac treaba, „după ce săptămâna trecută polițiștii au preferat să o protejeze pe senatoarea Diana Șoșoacă în loc să apere drepturilor unor jurnaliști care realizau un reportaj”.

Context

Un protest față de eventuala introducere a certificatului COVID-19 a avut loc marți, 21 decembrie, la Palatul Parlamentului. Protestatarii s-au adunat atât în fața intrării oficiale de la Camera Deputaților, cât și de la Senat, manifestația fiind promovată intens de George Simion, co-președinte al AUR.

În jurul orei 11:00, manifestația a degenerat, când mai mulți protestatari au forțat intrarea în Parlament. Potrivit cronologiei transmise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), poarta de la intrarea în Senat a cedat, concret s-a rupt încuietoarea, iar astfel, în curtea Palatului Parlamentului au pătruns în jur de 200-300 de persoane, restul persoanelor fiind blocate în exteriorul gardului împrejmuitor de către forțele de ordine.

Protestul de la Parlament s-a încheiat, dar acum manifestanții sunt în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului.

Urmărește LIVE cele mai importante momente de la manifestația de astăzi AICI.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW