Ce a făcut Nicușor Dan în primul an de mandat pentru sistemul de termoficare
Sistemul de transport al energiei termice din București, unul dintre cele mai mari din lume, are 954 km de conducte în rețeaua primară, 2.963 km în rețea secundară și furnizează căldură și apă caldă unui număr de peste 1,2 milioane de persoane.
În ultimii ani întreaga rețea s-a degradat în ritm accelerat, avariile fiind la ordinea zilei, totul pe fondul lipsei investițiilor majore. În prezent, din 954,09 km, lungimea rețelei termice primare, 11,1% au o vechime mai mică de zece ani, 9,7% au o vechime cuprinsă între 10 și 20 de ani, alte 8,8% fiind cu o vechime cuprinsă între 20 și 25 de ani, restul de 70,3% având o vechime de peste 25 de ani. Din cei 2.963,3 km rețele termice secundare, 21,8% au o vechime mai mică de zece ani, 16,7% au o vechime cuprinsă între 10 și 20 de ani, alte 13,5% fiind cu o vechime cuprinsă între 20 și 25 de ani, restul de 47,9% având o vechime de peste 25 de ani.
Însă întregul tablou s-ar putea schimba dacă este să-i dăm crezare actualului primar general, Nicușor Dan, care în timpul campaniei electorale din 2020 a promis că va revigora sistemul de termoficare.
Rezultatele lui Nicușor Dan în primul an de mandat
Într-un răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitare Mainnews.ro, în perioada 1 octombrie 2020 – 1 octombrie 2021, Termoenergetica, compania de transport și distribuție a PMB, a reparat sau înlocuit 21,033 km din rețeaua termică primară, respectiv 45,040 km din rețeaua de termoficare secundară.
Au fost efectuate lucrări în mai multe puncte nevralgice ale rețelei bucureștene:
• În Sectorul 1 au fost efectuate lucrări în zona intersecției străzilor Turda cu Barbu Lăutaru;
• În Sectorul 2, pe Șoseaua Pantelimon, între strada Bodești și Cora Pantelimon, pe strada Dna Ghica, între străzile Azuga și Sinaia;
• În Sectorul 3, pe Calea Vitan și în apropierea Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (lucrare aflată încă în desfășurare).
• În Sectorul 4 au fost efectuate lucrări la intersecția Căii Văcărești cu Șoseaua Mihai Bravu, în zona podului Văcărești și strada Râul Sadului (lucrare aflată încă în desfășurare) și pe Șoseaua Oltenița.
• În Sectorul 5 au fost efectuate lucrări pe Calea 13 Septembrie și în zona Monitorului Oficial;
• În Sectorul 6 au fost efectuate lucrări pe Șoseaua Virtuții, în incinta Institutului Politehnica, pe strada Moinești și pe strada Apusului.
La rândul lor, angajații companiei municipale Energetica Servicii au reușit să monteze 3,03 km de conductă preizolată, dotată cu fir de detecție a avariilor la Magistrala II SUD și circa 5 km de conductă la Magistrala Progresu Ferentari.
În total, de la începutul mandatului lui Nicușor Dan, Primăria Capitalei a reușit să înlocuiască 29,063 km din rețeaua termică primară și 45,040 km din rețeaua secundară.
Primele contracte importante pentru rețeaua de termoficare
Anul viitor însă ar putea începe lucrări și pe alte șantiere. Potrivit unui anunț publicat pe portalul de achiziții publice Sicap, Primăria Municipiului a desemnat câștigătoare firmele Elsaco Electronic și Construcții Erbașu pentru modernizarea a 12 km din Magistrala II SUD (lotul 1), respectiv 7,8 km din Magistrala Progresu Berceni (lotul 3).
Oferta Elsaco Electronic pentru lotul 1 a fost de 49,2 milioane lei fără TVA, în timp ce Construcții Erbașu a propus un preț de 33,5 milioane lei fără TVA pentru lotul 3. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 1 an de la data emiterii ordinului de începere.
PMB lansase licitația și primise oferte și pentru lotul 2, care cuprindea 8,8 km din Magistrala II Sud și 11,4 km din Magistrala II-III Grozăvești, însă în final a decis să anuleze procedura. Cel mai probabil, acest contract va fi atribuit direct Termoenergetica sau companiei Energetica Servicii.
Banii europeni – un prim pas a fost făcut
Un veritabil colac de salvare a fost oferit de Comisia Europeană pe 27 mai, când a aprobat o finanțare de 216 milioane euro din Fondul de coeziune pentru modernizarea sistemului de transport al energiei termice din București. Cu acești bani vor fi înlocuiți 212 km de conducte, echivalentul a 106 km de sistem de transport, pentru a remedia problema actuală a pierderii a aproximativ 28% din căldură între sursă și consumator. În plus, va fi instalat un nou sistem de detectare a scurgerilor.
Până la această oră PMB nu a lansat nicio procedură de achiziție, nefiind clar stadiul pregătirii documentațiilor, însă Nicușor Dan a oferit asigurări că acestea vor începe în perioada imediat următoare.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] Ce a făcut Nicușor Dan în primul an de mandat pentru sistemul de termoficare […]
[…] Ce a făcut Nicușor Dan în primul an de mandat pentru sistemul de termoficare […]
[…] Ce a făcut Nicușor Dan în primul an de mandat pentru sistemul de termoficare […]
[…] Ce a făcut Nicușor Dan în primul an de mandat pentru sistemul de termoficare […]
[…] Însă întregul tablou s-ar putea schimba dacă este să-i dăm crezare actualului primar general, Nicușor Dan, care în timpul campaniei electorale din 2020, a promis că va revigora sistemul de termoficare. […]
[…] Însă întregul tablou s-ar putea schimba dacă este să-i dăm crezare actualului primar general, Nicușor Dan, care în timpul campaniei electorale din 2020, a promis că va revigora sistemul de termoficare. […]
lasix Spain metipranolol ophthalmic increases effects of amlodipine by pharmacodynamic synergism
best online pharmacies in mexico: buying prescription drugs in mexico online – mexico drug stores pharmacies