Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ludovic Orban descinde la ședința PNL: Dacă se face o alianță cu PSD, drumurile noastre se vor despărți

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 8 noiembrie 2021

Ludovic Orban participă la ședința decisivă a Partidului Național Liberal, în care liberalii urmează să decidă dacă vor continua negocierile pentru formarea unei noi majorități alături de PSD sau USR. Fostul președinte PNL a amenințat că va ieși din partid dacă se va decide formarea unui guvern cu social-democrații.

De 31 de ani în viața mea politică am lucrat împotriva stângii, împotriva stângii post-comuniste, împotriva stângii care a împiedicat dezvoltarea României și e o rușine pentru conducerea PNL că a angajat discuții cu PSD în loc să facă ce au așteptat românii de la noi, să refacem coaliția și să asigurăm o guvernare în conformitate cu angajamentele luate față de cetățeni în decembrie”, a declarat Ludovic Orban, la Vila Lac, înainte de ședința PNL.

Ludovic Orban susține că o eventuală înțelegere PNL-PSD ar reprezenta o trădare a cetățenilor care i-au votat pe liberali și îi acuză pe Klaus Iohannis, Florin Cîțu și Dan Vîlceanu că ar fi autorii crizei politice.

Alianța cu PSD reprezintă un avantaj pentru cei care vor contracte cu statul, vor funcții, vor să se îmbogățească din relația cu statul, care vor să câștige fără să le pese de ceea ce dorește cetățeanul român. Dacă se face o alianță cu PSD, drumurile noastre se vor despărți. Eu rămân fidel cetățenilor români care au avut încredere în PNL și în valorile liberale”, a adăugat fostul lider liberal.

Totodată, fostul președinte PNL a precizat că grupul de parlamentari neafiliați, care și-au dat demisia din grupul liberalilor, va susține în Parlament un guvern format din PNL, UDMR și USR.

Poate acum înțelegeți de ce bătălia pentru funcția de președinte PNL s-a dat cu toate armele din dotare, că nu aș fi acceptat niciodată să formez o alianță cu PSD. PNL are soluția de a reface coaliția de centru dreapta, avem un program de guvernare pe care ne-am înțeles”, a explicat deputatul.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW