Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Directorul CNAIR: Circulația pe drumul expres Craiova-Pitești ar putea fi deschisă integral în 2024

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 6 noiembrie 2021

Circulația pe drumul expres Craiova-Pitești ar putea fi deschisă integral în 2024, dacă lucrările pe tronsoane vor evolua ca în cazul tronsonului 2, a declarat Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), sâmbătă, 6 noiembrie.

„Sunt mulțumit de ritmul lucrărilor de pe tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Pitești și sunt convins că dacă și pe celelalte tronsoane se va lucra în același ritm, în anul 2024 se va putea deschide circulația integral, pe cei peste 121 de km ai primului drum expres din România.

Cred într-un parteneriat corect cu antreprenorii, pentru ca orice eventuală problemă să fie depășită rapid și eficient. Fermitatea și corectitudinea sunt reperele de bază în relația dintre CNAIR și partenerii companiei, fie că vorbim de antreprenori sau pur și simplu de oamenii care folosesc rețeaua rutieră din România”, a declarat sâmbătă, 6 noiembrie, Cristian Pistol.

Drumul Expres – Craiova Pitești

Drumul Expres Craiova – Pitești va avea o lungime de 121,115 km și este împărțit în patru tronsoane.

În prezent, pe tronsonul 1 Craiova – Robănești, în lungime de 17,7 km, italienii de la Tirrena Scavi sunt foarte slab mobilizați în teren, cu toate că în acest an autoritățile au rezolvat toate problemele birocratice. Conform estimărilor CNAIR, stadiul lucrărilor a ajuns abia la 38%.

Cel mai avansat este tronsonul 2 Robănești – Balș – Valea Mare, unde constructorul român UMB a depășit stadiul de 86%, existând șanse reale ca circulația pe cei aproximativ 40 km să fie deschisă până la finalul anului, așa cum s-au angajat șefii de la drumuri.

Pe tronsonul 3 Valea Mare – Colonești, aceeași firmă românească a început în forță lucrările, mai devreme decât era programat, însă nu există raportări privind progresul.

CNAIR a încheiat tot cu UMB contractul pentru tronsonul 4 Colonești – Oarja – Pitești, acesta fiind în etapa de proiectare.

Foto: Captură Facebook/ Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW