Stirile zilei

Nicușor Dan solicită bani de la Guvern pentru achiziția Elcen

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a solicitat la întâlnirea de joi, 4 noiembrie, cu prim-ministrul Florin Cîțu, acordarea unui împrumut din Trezorerie de circa 500-600 milioane lei pentru achiziția Elcen, producătorul de energie termică din București.

„Am făcut pașii pentru a achiziționa Elcen pentru a avea un singur operator la nivelul Bucureștiului. Ne trebuie un avans de 30% din valoarea de 1,75 miliarde. Am discutat cu prim-ministrul o posibilitate de ajutor de împrumut astfel încât primăria să poată să achite. Tranșa de 30% înseamnă 325 milioane. Mai avem niște bani, dar mai sunt niște datorii și avem nevoie 500-600 milioane. Termenul optim pentru ca acest lucru să aibă loc este finalul acestui an”, a declarat primarul Nicușor Dan.

În prezent, Ministerul Energiei este principalul acţionar al companiei, deţinând 97,51% din acţiuni, restul acţiunilor fiind deţinute de SNGZ Romgaz (2,49%). Elcen are în componenţă patru termocentrale (CET Grozăvești, CET București Sud, CET București Vest și CET Progresu) și o uzină de reparații în București.  Centralele au în componenţă grupuri energetice în cogenerare şi agregate energetice de vârf (CAF-uri, cazane cu apă fierbinte). În 2017, cantitatea de energie electrică totală produsă a fost de 2.840,99 TWh, în timp ce cantitatea de energie termică livrată a fost de 4.674,36 Tcal.

Tarifele de producție a energiei termice se dublează în mai multe orașe din țară

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button