SURSE Curtea Constituțională a stabilit ziua în care va tranșa scandalul moțiunii de cenzură / Decizia, după Congresul PNL
Curtea Constituțională a României (CCR) va judeca sesizarea înaintată de premierul Florin Cîțu, referitoare la un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, după ce USR PLUS și AUR au depus moțiunea de cenzură, pe 28 septembrie, potrivit unor surse Main News.
Reamintim că prim-ministrul Florin Cîțu a cerut CCR să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, după ce USR PLUS și AUR au depus moțiunea de cenzură.
Premierul a argumentat că semnăturile parlamentarilor USR PLUS și AUR nu ar fi conforme, întrucât mai multe dintre ele au fost trimise prin intermediul mijloacelor electronice, și a reclamat că Ludovic Orban nu a trimis moțiunea către Executiv în ziua în care a fost depusă la Parlament.
Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, și Anca Dragu, președintele Senatului, au trimis separat, la CCR, două puncte de vedere care contrazic argumentele invocate de prim-ministru.
„Observăm astfel că, în susținerea sesizării, autorul (n.r. premierul Florin Cîțu) invocă rațiuni proprii și interpretări in extenso are unor prevederi constituționale și regulamentare redactate în mod exhaustiv, iar aceste interpretări personale în drept sunt lipsite de fundament juridic”, contrazic Orban și Dragu argumentul premierului, legat de semnături, potrivit celor două puncte de vedere trimise către CCR.
Referitor la cel de-al doilea argument invocat în sesizarea Guvernului, președintele Senatului susține, în punctul de vedere trimis către CCR, că moțiunea de cenzură a fost comunicată Executivului în termen de 5 zile de la înregistrare.
Astfel, cei doi președinți de Camere consideră că „situația prezentată în sesizare nu presupune și nici nu conduce la existența unui conflict juridic de natură constituțională între autorități ale statului, în sensul Constituției și al legislației subsecvente și, ca urmare, propunem respingerea sesizării”.
Punctul de vedere transmis de Guvern poate fi consultat, în integralitate, aici.
Context
Coaliția formată din PNL, USR PLUS și UDMR trece prin momente critice, după scandalul din 1 septembrie. Atunci, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de Guvern, premierul a adăugat proiectul „Anghel Saligny”, criticat aspru de partenerii de coaliție din USR PLUS.
Argumentând că Stelian Ion l-ar fi șantajat și ar fi încercat să blocheze avizarea proiectului, prim-ministrul a anunțat că l-a demis pe cel care ocupa funcția de ministru al Justiției chiar în acea seară, devenind al doilea ministru USR PLUS demis din Cabinet, după Vlad Voiculescu.
Reacțiile partenerilor de Guvernare au venit imediat, iar vineri, 3 septembrie, USR PLUS a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu, ce a fost citită în ședința plenului comun din 9 septembrie.
În plus, miniștrii USR PLUS din Guvern, printre care și Dan Barna, și-au dat demisia, locul lor fiind luat de ceilalți miniștri PNL, cu mandate interimare, de 45 de zile. Ca răspuns, premierul a demis secretarii de stat, prefecții și subprefecții propuși la începutul anului de către formațiunea condusă de Barna și Cioloș.
Din tabăra USR PLUS s-a auzit constant în ultimele săptămâni că singura modalitate prin care partidul se poate întoarce la Guvernare ar fi prin demisia premierului Florin Cîțu, lucru pe care îl susține și Ludovic Orban, contracandidatul prim-ministrului la funcția de președinte al PNL.
În acest moment, conflictul s-a mutat la Curtea Constituțională, așa că votul asupra moțiunii de cenzură s-ar putea da după decizia CCR, întrucât și liberalii din tabăra premierului, dar și social-democrații, vor să împingă plenul reunit până după Congresul PNL, din 25 septembrie. Congresul USR PLUS este programat pe 2 octombrie.
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin
Comentarii
[…] CITEȘTE MAI MULTE AICI: SURSE Curtea Constituțională a stabilit ziua în care va tranșa scandalu… […]
[…] CITEȘTE MAI MULTE AICI: SURSE Curtea Constituțională a stabilit ziua în care va tranșa scandalu… […]
[…] CITEȘTE MAI MULTE AICI: SURSE Curtea Constituțională a stabilit ziua în care va tranșa scandalu… […]
[…] SURSE Curtea Constituțională a stabilit ziua în care va tranșa scandalul moțiunii de cenzură /… apare prima dată în Main […]
[…] CITEȘTE MAI MULTE AICI: SURSE Curtea Constituțională a stabilit ziua în care va tranșa scandalu… […]
[…] SURSE Curtea Constituțională a stabilit ziua în care va tranșa scandalul moțiunii de cenzură /… apare prima dată în Main […]