Ordonanța de Urgență care va permite intervenția graduală în localitățile unde va fi semnalizată prezența urșilor, aprobată în următoarea ședință de Guvern

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat că Ordonanța de urgență care ar urma să permită autorităților să intervină gradual, în funcție de situație, în cazul în care este semnalată prezența unui urs agresiv într-o zonă populată, va fi aprobată în următoarea ședință de Guvern.
„Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care permite intervenţia imediată în localităţile unde se semnalează prezenţa urşilor a fost finalizat”, a anunțat ministrul Mediului, pe Facebook.
Tanczos Barna a precizat că textul Ordonanței de Urgență va fi modificat în așa fel încât să cuprindă propunerile Ministerului de Interne și ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
„Am eliminat toate obstacolele legale și de interpretare, astfel încât Guvernul va adopta proiectul de Ordonanță de Urgență în următoarea ședință de guvern”, a precizat Barna.
Sursă foto: Ministerul Mediului



