Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Justiției, după decizia CJUE: România trebuie să țină seama în mod corespunzător de cerințele și de recomandările formulate în rapoartele MCV

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 19 mai 2021

În urma analizării Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, reprezentanții Ministerului Justiției au concluzionat că România este obligată să țină seamă de cerințele și de recomandările formulate în rapoartele Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Precizările instituției sunt extrem de importante în condițiile în care în perioada guvernării PSD, autoritățile de la București au încercat să minimizeze concluziile formulate de Comisia Europeană în rapoartele MCV

„În realizarea acestor obligații clare, România trebuie să țină seama în mod corespunzător de cerințele și de recomandările formulate în rapoartele MCV, având sarcina de a colabora cu bună credință cu Comisia pentru a surmonta dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea „obiectivelor de referință”, cu respectarea deplină a acestor obiective și a dispozițiilor tratatelor.

Problema concordanței prevederilor legale interne din materiile numirilor interimare în funcțiile de conducere a Inspecției Judiciare și înființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție cu dreptul Uniunii, a fost soluţionată tot din perspectiva caracterului obligatoriu al Deciziei 2006/928, pornindu-se de la constatarea că acest act al Comisiei acoperă sistemul judiciar din România în ansamblul său, precum și lupta împotriva corupției, obiective de referință a căror realizare concomitentă (iar nu separată) poate contribui la crearea unui sistem judiciar și administrativ caracterizat prin independență și imparțialitate”, arată Ministerul Justiției.

În același timp, reprezentanții Ministerului Justiției au evocat faptul că precizările CJUE legate de Ordonanța de Urgență din anul 2018 prin care ministrul justiției de la acea vreme, Tudorel Toader, l-a numit interimar în fruntea Inspecției Judiciare pe Lucian Netejoru, a fost de natură să genereze îndoieli în privința presiunilor exercitate pe magistrați.

„(…) Persoanele care ocupă funcții de conducere în cadrul unui organ precum Inspecția Judiciară pot exercita o influență determinantă asupra activității acestuia; în plus, s-a arătat că dispozițiile care guvernează procedura de numire în aceste funcții trebuie să fie concepute astfel încât să nu poată da naștere niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor organului menționat ca instrument de presiune asupra activității judiciare sau de control politic al acestei activități. În acest cadru, CJUE a statuat că o reglementare precum O.U.G. nr. 77/2018 poate genera îndoieli privind utilizarea prerogativelor și a funcțiilor vizate de acest act normativ ca instrument de presiune asupra activității judiciare sau de control politic al acestei activități când are ca efect, fie și cu titlu provizoriu, numirea de către Guvern în funcțiile de conducere ale IJ. cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de Legea nr. 317/2004”, afirmă reprezentanții MJ.

În plus, reprezentanții Ministerului Justiției remarcă concluzia CJUE precum că înființarea Secției Speciale este justificată.

„CJUE a concluzionat că sunt contrare dreptului Uniunii reglementările care prevăd înființarea unei astfel de secții dacă acestea nu sunt justificate de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și nu garantează, pe de o parte, înlăturarea oricărui risc ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității respectivilor judecători și procurori, susceptibile să aducă atingere independenței acestora și, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competență poate fi exercitată în privința acestora din urmă cu respectarea deplină a cerințelor care decurg din articolele 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil și 48 privind prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”, mai arată Ministerul Justiției.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/ministerul-justitiei-dupa-decizia-cjue-romania-trebuie-sa-tina-seama-in-mod-corespunzator-de-cerintele-si-de-recomandarile-formulate-in-rapoartele-mcv/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 17864 additional Info to that Topic: mainnews.ro/ministerul-justitiei-dupa-decizia-cjue-romania-trebuie-sa-tina-seama-in-mod-corespunzator-de-cerintele-si-de-recomandarile-formulate-in-rapoartele-mcv/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: mainnews.ro/ministerul-justitiei-dupa-decizia-cjue-romania-trebuie-sa-tina-seama-in-mod-corespunzator-de-cerintele-si-de-recomandarile-formulate-in-rapoartele-mcv/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/ministerul-justitiei-dupa-decizia-cjue-romania-trebuie-sa-tina-seama-in-mod-corespunzator-de-cerintele-si-de-recomandarile-formulate-in-rapoartele-mcv/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/ministerul-justitiei-dupa-decizia-cjue-romania-trebuie-sa-tina-seama-in-mod-corespunzator-de-cerintele-si-de-recomandarile-formulate-in-rapoartele-mcv/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW