Trei asociaţii de magistraţi cer CSM apărarea independenţei după apariţia în presă în unor discuţii de pe grup de Facebook şi acuză o „campanie de presă orchestrată în mod subversiv în scopul discreditării și denigrării unor magistrați”
Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită Consiliului Superior al Magistraturii apărarea independenței și reputației sistemului judiciar în ansamblul său după apariţia în presă a unor conversaţii purtate pe un grup privat de Facebook, din care fac parte peste 1.000 de angajați din sistemul judiciar, potrivit informațiilor Main News.
Ca urmare a acestor discuţii, unele considerate a fi cu tentă politică sau critice la adresa altor magistraţi, Inspecţia Judiciară a cerut suspendarea din magistratură a patru magistraţi, trei judecători şi un procuror. Este vorba despre judecătorii Laurențiu Grecu, Dragoș Călin, Alina Giorceanu şi procurorul Bogdan Pîrlog. Liderii a două dintre asociaţiile care au înaintat cererea către CSM sunt vizaţi de cererile de suspendare formulate de inspectorii judiciari : judecătorul Dragoş Călin, copreşedinte al Asociaţiei Forumul Judecătorilor, şi Bogdan Pîrlog, copreşedinte al Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie.
Asociaţiile acuză campanie de presă „orchestrată în mod subversiv în scopul discreditării și denigrării unor magistrați”
Cele trei asociaţii susţin că este vorba despre o „campanie de presă orchestrată în mod subversiv în scopul discreditării și denigrării unor magistrați poate prezenta valențe susceptibile de a periclita atât persoana magistratului sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații, cât și, prin ricoșeu, independența justiției, în ansamblul ei”.
Magistraţii sunt de părere că este inacceptabilă „orchestrarea unei campanii mediatice de șantaj relativ la episoade reiterabile și denigrare în masă, prin publicarea unor conversații distorsionând mesajul, decontextualizându-l, cu scopul de a genera public opinia că magistrații se implică în politică și manifestă conduite reprobabile”.
Asociaţiile transmit că „jurnaliștii nu au dreptul de a intra în posesia şi de a dispune postarea pe internet, către public, a unor mesaje cu caracter privat, art.71 alin.2 din Codul civil prevăzând că: ”(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.”, iar art.74 lit.b din Codul civil menționând că ”pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private: b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări”.”
Asociaţii: Magistraţii nu sunt persoane publice
În comunicatul de presă transmis, se menţionează că magistraţii vizaţi de informaţiile apărute în media nu sunt persoane publice, astfel încât să fie justificată publicarea conversaţiilor purtate pe grupul de Facebook.
„Singurul act normativ care oferă o perspectivă asupra celei mai apropiate noțiuni este Legea nr. 129/2019, aceasta definind ”persoana expusă public” ca fiind persoanele fizice care exercită sau au exercitat funcţii publice importante, în enumerare încadrându-se, din cuprinsul sistemului judiciar, membri ai curţilor supreme, ai curţilor constituţionale sau ai altor instanţe judecătoreşti de nivel înalt ale căror hotărâri nu pot fi atacate decât prin căi extraordinare de atac, fără ca vreunul dintre magistrații subiect al dezvăluirilor să îndeplinească această condiție”, potrivit celor trei asociaţii.
Un argument suplimentar al concluziei potrivit căreia magistrații nu sunt persoane publice este oferit, nu în ultimul rând, de însuși Consiliul Superior al Magistraturii, care procedează la anonimizarea datelor de identitate ale magistraților cu privire la care soluționează anumite cereri, ale rezultatelor obținute de către aceștia la diverse concursuri de promovare în funcții de execuție sau conducere, ale magistraților cu privire la care se adoptă hotărâri în materie disciplinară, identitatea magistraților fiind anonimizată inclusiv în cuprinsul hotărârilor publicate pe portalul rolii.ro, aplicație destinată consultării hotărârilor judecătorești de către public. Înalta Curte de Casație și Justiție nu subliniază caracterul necondiționat de spațiu public al rețelei Facebook, ci arată, dimpotrivă, că unui/unei anumit mesaj/postări îi poate fi atribuit caracter public în funcție de intenția autorului ca acesta să ajungă la un număr nedefinit de destinatari, utilizatori publici ai paginii.
Pentru a susţine ideea că respectivele conversaţii sunt private, magistraţii invocă o decizie a CEDO privind situația unui angajat concediat de angajator, după ce i-au fost supravegheate activităţile online, derulate în timpul programului de lucru, pe aparatura aparţinând societăţii angajatoare. Discuţiile priveau viaţa privată a respectivei persoane.
„Schimbul de mesaje între membrii unei asociații a judecătorilor și procurorilor în materie de justiție este, de asemenea, protejat de dreptul la liberă asociere (articolul 11 din Convenție), ce include dreptul de a desfășura activități în numele unei asociații. Acest lucru are, de asemenea, implicații asupra limitelor impuse dreptului la libertatea de exprimare prin articolul 10 par.(2) din Convenție”, se arată în comunicatul de presă citat.
Magistraţii cer ca publicaţiile să şteargă ştirile
Magistraţii susţin că discuţiile care au apărut în presă sunt purtate într-un cadru privat, considerând că „sub pretextul interesului public ce l-ar putea suscita conduita intimă a magistraților în exercițiul dreptului la liberă exprimare, pretext reprezentând un atac de facto la independența justiției, potrivit cauzei CEDO SATAKUNNAN MARKKINAPÖRSSI OY AND SATAMEDIA OY v. FINLAND, jurnaliștii, desi se bucură de libertatea de a alege subiectele de știri pe care le vor trata și modul în care vor să o facă, această libertate nu este lipsită de responsabilități”.
„Arătăm că se impune apărarea justiţiei ca sistem, întrucât afirmaţiile formulate în condiţiile arătate sunt de natură să producă un impact negativ asupra sistemului judiciar, aducând atingere independenţei, prestigiului și credibilităţii în ansamblul său și că se impune, totodată, din partea Consiliului Superior al Magistraturii, să procedeze public la somarea instituțiilor de presă în cauză de a înlătura orice articol referitor la acest aspect”.
Asociaţiile invocă o scrisoare deschisă, semnată de 800 de magistraţi, transmisă CSM, în care se solicită apărarea independenţei justiţiei şi dreptului la viaţă privată al magistraţilor, aceştia contestând „modalitatea în care mesaje de natură a aparţine în mod vădit unui mediu privat de discuție au fost prezentate public și au fost atribuite anumitor persoane, fără a exclude posibilitatea ca această situaţie să se circumscrie unor fapte cu caracter penal”.
Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/trei-asociatii-de-magistrati-cer-csm-apararea-independentei-dupa-aparitia-in-presa-in-unor-discutii-de-pe-grup-de-facebook-si-acuza-o-campanie-de-presa-orchestrata-in-mod-subversiv-in-scopul-discred/ [……
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/trei-asociatii-de-magistrati-cer-csm-apararea-independentei-dupa-aparitia-in-presa-in-unor-discutii-de-pe-grup-de-facebook-si-acuza-o-campanie-de-presa-orchestrata-in-mod-subversiv-in-scopul-discred/…
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/trei-asociatii-de-magistrati-cer-csm-apararea-independentei-dupa-aparitia-in-presa-in-unor-discutii-de-pe-grup-de-facebook-si-acuza-o-campanie-de-presa-orchestrata-in-mod-subversiv-in-scopul-discred/ […]