Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Înalta Curte de Casație și Justiție va ataca la CCR legea care prevede pedeapsa cu amendă în cazul evaziunii fiscale

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 17 decembrie 2020

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii a legii care prevede pedeapsa cu amendă în cazul evaziunii fiscale. Sesizarea de neconstituționalitate privește actul normativ în întregime, transmite ÎCCJ.

În exercitarea atribuției sale constituționale și legale privind sesizarea jurisdicției constituționale pentru controlul constituționalității legilor înainte de promulgare, Înalta Curte de Casație și Justiție rămâne consecventă necesității exercitării acesteia exclusiv pentru considerente legate de asigurarea supremației Constituției și a legii, precum și a calității legii, având în vedere efectele directe pe care astfel de chestiuni le au ulterior pentru cetățenii implicați în proceduri judiciare, examinarea efectuată de către Secțiile Unite vizând exclusiv aspecte de legalitate și nepunând în discuție opțiunile de politică legislativă, care rămân incluse în marja suverană de apreciere a Legislativului”, a transmis ÎCCJ într-un comunicat de presă.

Ministerul Justiției a propus miercuri Guvernului să sesizeze CCR în cazul proiectului care prevede că se aplică o amendă în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro și care achită integral prejudiciul.

CITEȘTE ȘI: Ministerul Justiției propune Guvernului atacarea la CCR a legii care prevede pedeapsa cu amendă în cazul evaziunii fiscale

Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional

Astfel, persoanele acuzate de evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, infracțiune ce se pedepsește, în prezent, cu închisoarea, vor scăpa cu o amendă dacă achită integral prejudiciul. Dacă inculpații achită cu 20% în plus față de prejudiciul adus statului, aceștia scapă de orice pedeapsă.

Prevederile legii ar urma să fie aplicate persoanelor acuzate de evaziune fiscală, care pot returna prejudiciul adus statului în timpul urmăririi penale sau în timpul judecății.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 62901 additional Information to that Topic: mainnews.ro/inalta-curte-de-casatie-si-justitie-va-ataca-la-ccr-legea-care-prevede-pedeapsa-cu-amenda-in-cazul-evaziunii-fiscale/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you will find 66328 more Information to that Topic: mainnews.ro/inalta-curte-de-casatie-si-justitie-va-ataca-la-ccr-legea-care-prevede-pedeapsa-cu-amenda-in-cazul-evaziunii-fiscale/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW