Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Urmărirea penală poate fi declanșată din oficiu în cazurile de violență domestică / Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 5 noiembrie 2020

Legea care prevede că urmărirea penală poate fi declanșată din oficiu în cazurile de violență domestică a fost promulgată, joi, de Klaus Iohannis. Proiectul de lege inițiat de Adriana Săftoiu, deputat PNL, modifică art. 199 alin. (2) din Legea 286/2009 privind Codul penal.

În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu”, se arată în legea promulgată de Klaus Iohannis.

Proiectul de lege a fost adoptat în anul 2018 de Senat, ca prim for sesizat și de Camera Deputaților, ca for decizional, pe 13 octombrie.

CITEȘTE ȘI: Violența domestică, fenomen îngrijorător la nivel național | Câte ordine de protecție provizorii au fost emise de la introducerea măsurii

Potrivit inițiatoarei legii, împăcarea nu exclude răspunderea penală în cazul faptelor de violență domestică.

Începând de astăzi, împăcarea nu exclude răspunderea penală în cazul faptelor de violență domestică. Până astăzi, dacă victima își retrăgea plângerea, agresorul era mai alb ca nufărul.

După 2 ani și jumătate, am reușit să promovez modificarea Codului Penal. Așa că de acum, chiar și cu împăcare, orice palmă se plătește.

PS: Masca ascunde parțial mulțumirea că am reușit, la sfârșit de mandat, să promovez această lege”, a scris Adriana Săftoiu, pe Facebook, pe 13 octombrie.

Începând de astăzi, împăcarea nu exclude răspunderea penală în cazul faptelor de violență domestică. Până astăzi, dacă…

Publicată de Ana Adriana Săftoiu pe Marţi, 13 octombrie 2020

Infracțiunile prevăzute în Art. 193 și Art. 196 din Codul Penal

Art. 193: Lovirea sau alte violenţe

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penala se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 196: Vătămarea corporală din culpă

(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on on that Topic: mainnews.ro/urmarirea-penala-poate-fi-declansata-din-oficiu-in-cazurile-de-violenta-domestica-legea-a-fost-promulgata-de-klaus-iohannis/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/urmarirea-penala-poate-fi-declansata-din-oficiu-in-cazurile-de-violenta-domestica-legea-a-fost-promulgata-de-klaus-iohannis/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW