Femeia care și-a schimbat declarația în procesul lui Viorel Hrebenciuc, achitată definitiv de instanță

Elena Catrinel Florescu, fosta șefă de cabinet a fostului ministru al justiției, Tudor Chiuariu, a fost achitată definitiv în dosarul în care era acuzată de DNA de mărturie mincinoasă, după ce în sala de judecată și-a schimbat declarația dată la parchet în dosarul retrocedării ilegale a 43.000 de hectare de pădure din județul Bacău, cel în care este judecat și Viorel Hrebenciu.
„Admite apelul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 83 din data de 25 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 590/1/2018. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi rejudecând: Schimbă temeiul juridic al achitării inculpatei Florescu Catrinel Elena pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal, din art.16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală în art.16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2020”, se arată în minuta instanței de judecată.
Elena Florescu, la instanța supremă: Am dat o declarație după câteva ore de așteptare. Totul a scăpat de sub control
Audiata ca martor la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul retrocedărilor de pădure în care este judecat și Viorel Hrebenciuc, Elena Catrinel Florescu nu și-a mai susținut declarația dată la DNA, motivând că atunci când a fost audiata era obosită.
„Îmi mențin doar prima declarație. A doua nu, deoarece a fost dată sub presiune. Am dat o declarație după câteva ore de așteptare. Totul a scăpat de sub control (…) Am fost chemata în biroul procurorului și amenințată, apoi întrebată daca am un avocat care sa vina în două ore. Mi s-a sugerat prin diverse întrebări, am fost determinata sa dau aceasta completare de declarație. Am fost determinată să spun mai multe aspecte despre parcursul meu profesional. Am fost obligata să detaliez aspecte din prima declarație cu privire la contractul de asistenta juridica încheiat de casa de avocatura unde îmi desfășor activitatea și Paltin Sturdza”, a susținut la instanța suprema, Elena Catrinel Florescu, potrivit Hotnews.ro.
Viorel Hrebenciuc fusese condamnat inițial în dosarul privind retrocedările de instanța de fond la 2 ani de închisoare pentru trafic de influență, însă un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis la sfârșitul anului 2019 rejudecarea de la zero. În același dosar sunt judecați mai sunt judecați fostul deputat PSD Ioan Adam și fostul ministru al justiției, Tudor Chiuariu.
CITEȘTE ȘI: Viorel Hrebeniuc, condamnat la închisoare, în primă instanță, în dosarul licenței false de la Giga TV
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



