Apariția informației că tatăl medicului Alexandru Rafila, primul pe lista candidaților PSD București pentru Camera Deputaților, a condus Regionala Securității Arad a divizat opinia publică. În timp ce unele voci, aparent mai numeroase, l-au acuzat pe fiu că nu s-a disociat suficient de trecutul tatălui, altele argumentează că reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății ar trebui judecat doar pentru faptele sale. 

Informațiile despre cariera în Securitate a lui Alexandru Rafila (tatăl), relatate după anunțul privind candidatura lui Alexandru Rafila (fiul) pentru un loc în parlament, sunt relativ puține și au la bază documentarul „Memorialul durerii”, realizat în anii ’90 de Lucia Hossu-Longin. Rafila (tatăl) a deținut gradul de maior și a ocupat funcția de șef al Serviciului Județean Arad până la 01.06.1949, când a fost trecut în rezervă. În perioada în care acesta s-a aflat la conducerea structurii arădene a celui mai opresiv instrument al regimului comunist, fruntașul social-democrat Ștefan Zarea a murit în urma tratamentului la care a fost supus în detenție.

Nu se cunosc foarte multe detalii despre activitatea lui Rafila (tatăl) în Securitate dat fiind vorba de o perioadă foarte îndepărtată, după cum recunoaște și istoricul Mădălin Hodor, cercetător la Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care acordă credit informațiilor prezentate de Lucia Hossu-Longin în documentar.

„Nu am informații legate despre această chestiune, trebuie să credităm ce a spus Lucia Hossu. De altfel, activitatea domnului Alexandru Rafila în Securitate este destul de necunoscută, fiind vorba despre o perioadă destul de îndepărtată”, a declarat Mădălin Hodor pentru Mainnews.ro.

Cu toate că în fișa de pe site-ul CNSAS Rafila (tatăl) figurează ca fiind angajat al Serviciului Județean Arad al Securității în perioada 1948-1949, Mădălin Hodor a explicat că acesta a lucrat de fapt în cadrul structurilor precursoare ale Securității încă din anul 1945.

„El a activat între 1945 și 1949 în structuri care au fost embrioni ai Securității. Era vorba despre serviciul Siguranței de la Arad. După venirea trupelor sovietice aceste instituții au fost infiltrate cu persoane loiale regimului comunist. Chiar dacă vorbim de înființarea Securității în august 1948, de fapt structurile au funcționat încă din 1945. Alexandru Rafila a fost pus direct chestor și șef de birou de Siguranță la Arad din 1945. Faptul că a devenit șef al Securității județene în 1948 nu este decât o trecere într-o altă structură administrativă. Represiunea opozanților politici se făceau și înainte de 1948. Este foarte posibil ca Alexandru Rafila prin natura funcției pe care o ocupa să fie implicat în mai multe acțiuni represive decât știm noi sau cei care au trecut pe lângă subiect”, a explicat Mădălin Hodor.

Cariera în Securitate, aleasă de obicei din oportunism

Motivele pentru care unele persoane optau pentru o carieră în Securitate în acea perioadă erau diverse susține Mădălin Hodor, însă acestea erau legate mai degrabă de oportunism decât de opțiunile ideologice.

„Sunt motivații diverse. Foarte mulți erau veniți odată cu trupele sovietice. O parte au format structura celebrelor divizii Horea Cloșca și Crișan și Tudor Vladimirescu, constituite din prizonieri români din URSS și convertiți la comunism. Era o parte formată din ilegaliști și comuniști din țară. De asemenea, erau și foarte mulți oportuniști, oameni care voiau să își facă carieră într-un regim care abia se năștea. Erau și persoane ideologizate, însă aceștia erau minoritari. Majoritatea erau oportuniști dornici să beneficieze de privilegii. Și sovieticii au avut un cuvânt important de spus pentru că toate numirile în funcții importante se făcea cu avizul lor”, consideră istoricul.

Mădălin Hodor: Mi se pare injustă ideea de a blama descendenții foștilor ofițeri de securitate pentru fapte de care nu sunt responsabili

Ideea de a acuza fiii pentru faptele părinților este blamată de Mădălin Hodor, care amintește că au mai fost cazuri de politicieni cu rude care au activat în cadrul Securității sau au avut calitatea de colaboratori.

„Este ușor nedrept să aruncăm o anatemă asupra unor oameni doar pentru că părinții lor au făcut parte din structurile Securității. Nu mă refer aici doar la cazul domnului Rafila. Au mai fost de-a lungul timpului astfel de subiecte care au incendiat opinia publică. Îmi aduc aminte și de cazul premierului Orban, despre care s-a scris că tatăl său a lucrat în Securitate, despre cazul tatălui lui Vlad Voiculescu, a cărui calitate de colaborator a fost constatată. Mi se pare injustă această idee de a blama descendenții foștilor ofițeri de securitate și colaboratori ai Securității pentru fapte de care nu ei sunt responsabili”, susține Mădălin Hodor.

Istoricul s-a arătat dezamăgit de modul în care subiecte de acest tip ajung să fie instrumentalizate mai degrabă pentru a murdări imaginea cuiva, iar nu pentru aflarea adevărului despre crimele Securității.

„Se mizează tot timpul pe stârnirea acestei reacții publice, reacții virulente și emoționale la acest tip de subiect, lucru care în opinia mea este cauzat de faptul că România nu a reușit să trateze cum trebuie subiectul deconspirării Securității. Știm foarte puține despre Securitate, despre structurile ei, despre ofițerii ei, despre colaboratorii ei, deși suntem la 30 de ani de la căderea comunismului. Oamenii sunt manipulați pe anumite subiecte. Se creează un val uriaș de isterie și nervozitate în care e foarte greu să mai explici, să mai aduci nuanțe și să pui niște limite rezonabile în subiectul acesta. Cred că este un exemplu despre cum nu se tratează un asemenea subiect. Sunt și implicații politice, la fel ca în cazurile pe care le-am amintit. Este regretabil ca subiecte de genul acesta apar într-un asemenea construct care e menit nu să aducă clarificări, despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, despre responsabilități sau să aducă informații despre victimele comunismului și torționarii lor, ci sunt instrumentalizate pentru a macula imaginea cuiva”, a conchis Mădălin Hodor.

Alexandru Rafila, despre apartenența tatălui la Securitate: Nu există scuză

Chestionat despre apartenența tatălui la Securitate, Alexandru Rafila a afirmat că poate găsi scuze pentru așa ceva.

„Sigur că a avut momente în care a regretat cu siguranță acel lucru, mai ales că a fost și el la un moment dat afectat. Nu vreau în vreun fel să îl scuz, pentru că nu există o astfel de scuză pentru apartenența la o astfel de organizație”, a declarat Rafila la B1 TV.

În schimb, medicul susține că modul în care tatăl său este prezentat în documentarul Memorialul durerii nu corespunde realității.

„Filmul respectiv, Memorialul durerii, cu tatăl meu nu a fost obiectiv, pentru că dincolo de lucrurile pe care el le-a făcut și cu care eu nu sunt de acord – adică, în mod evident, apartenența la Securitate în acea perioadă, din punctul meu de vedere, este un lucru absolut condamnabil – a pus în paralel un film despre uciderea unor țărani din județul Arad. Acel lucru s-a întâmplat după două luni și jumătate după ce tatăl meu fusese exclus din Securitate, dat afară din Partidul Comunist Român – el era membru de partid. Iar tatăl meu ulterior a avut de suferit, a fost exclus din Facultatea de Medicină timp de șase luni, pentru că a fost considerat un element dușmănos. Deci, lucrurile sunt diferite, dar probabil că dna Hossu-Longin a pus alături două elemente, faptul că tatăl meu a fost în cadrul Securității județului Arad până în iunie 1949 și a prezentat filmul uciderii țăranilor din august 1949. Aceste două lucruri nu sunt superpozabile. El nu a fost implicat în acel masacru”, a mai afirmat Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și candidat PSD pentru Camera Deputaților.

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Share this...

Facebook

Twitter

Linkedin

Whatsapp