Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcție a fostului șef DIICOT, Giorgiana Hosu

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 25 septembrie 2020 Etichete: , , , , ,

Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcția de șef DIICOT a Giorgianei Hosu, transmite Administrația Prezidențială. Aceasta a demisionat după ce soțul ei, Dan Hosu, a fost condamnat trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Carpatica.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 25 septembrie a.c., decretul privind eliberarea din funcția de procuror-şef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a doamnei Elena-Giorgiana Hosu – demisie”, potrivit Administrației Prezidențiale.

CITEȘTE ȘI: Cine este Giorgiana Hosu, șefa demisionară a DIICOT

Giorgiana Hosu are peste 20 de ani vechime în magistratură, ocupând funcția de procuror-șef adjunct al DIICOT în perioada 2013-2015. După demisia Alinei Bica de la conducerea instituției, în anul 2014, Hosu a asigurat interimatul acestei funcții, iar pe 20 februarie 2020, deși a fost avizată negativ de CSM, a fost numită de președintele Klaus Iohannis procuror-șef al DIICOT.

În locul acesteia, procurorul Oana Daniela Pâțu va asigura conducerea DIICOT.

Șeful interimar al DIICOT a afirmat, la interviul susținut la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în primăvară, atunci când viza funcția de adjunct DIICOT, că România este o țară a criminalității organizate.

CITEȘTE ȘI: Șefa interimară a DIICOT: România este o țară a criminalității organizate | Oana Pâțu a preluat conducerea parchetului antimafia după demisia Giorgianei Hosu

Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW