Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Vor putea merge românii în concedii? Răspunsul unui oficial din Ministerul Sănătății

By Madalina Balaceanu , in Fara categorie , at 2 iunie 2020 Etichete: , , ,

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat că cifrele oficiale privind evoluția pandemiei de coronavirus la noi în țară arată că am trecut de vârf, susținând că românii vor putea merge în concediu, dar cu respectarea măsurilor de prevenție.

„Am trecut de vârf. Vârful a fost o fază de platou. În ultimele zile se constată o clară descreștere de la zi la zi. Sunt 166 de pacienți la terapie intensivă, doar 20% sunt ventilați mecanic. Suntem pe pantă descendentă”, a spus Moldovan, la Digi24.ro.

Întrebat despre declarațiile medicului italian conform cărora virusul nu mai există din punct de vedere clinic, Moldovan a declarat că este evident că și România se află într-o zonă mai confortabilă a evoluției virusului.

„Ne așteptăm în sezonul cald, prin similitudine cu alte afecțiuni virale, să avem o virulență scăzută a acestei epidemii.

Ne punem problema dacă ne vom confrunta cu o revenire a unui număr mai important de infectări după sezonul cald.

Urmează probabil o diminuare semnificativ a acestor infecții”, a adăugat secretarul de stat.

Oficialul a declarat că românii vor putea merge în concedii, dar cu respectarea măsurilor de prevenție.

„Să păstrăm distanța socială, să evităm aglomerările, să promovăm altă abordare a evenimentelor sociale, atunci lucrurile vor merge spre bine”, a adăugat Horațiu Moldovan.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW