Anunțuri de job-uri, ascunse în spatele unor înșelătorii / Campanie online pentru prevenirea traficului de persoane
În această perioadă delicată în care foarte mulți români au rămas fără surse de venit, este posibil ca mulți dintre ei să fie tentați să accepte oferte de muncă nesigure și să devină victime ale traficului de persoane. În acest sens, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și platforma OLX au lansat o campanie de informare pentru prevenirea acestui fenomen.
Campania se numește „Jobul perfect-Iluzie cu sens unic” și are ca scop informarea cetățenilor că se pot expune unei astfel de tragedii printr-un singur „click”.
Campania online se derulează în perioada 23 martie-19 iunie.
Mesajul campaniei este „Informează-te! Poți fi la un click distanță de a deveni o victimă a traficului de persoane.” și reprezintă o atenționare cu privire la importanța informării și verificării prealabile a unei oferte de muncă, pentru evitarea potențialelor pericole ce pot surveni din acceptarea acesteia.
Mesajele anti-trafic ale campaniei sunt transmise prin intermediul platformei OLX și pe Facebook.
Folosindu-se de accesul la spațiul online și de avantajul anonimatului, traficanții pot urmări activitatea potențialelor victime și pot lua mult mai ușor legătura cu acestea.
6 Paşi pentru a nu deveni o victimă a traficului de persoane
Mesaje de campanie de pe platforma OLX
Comentarii
[…] oferte de muncă nesigure și să devină victime ale traficului de persoane. Vezi AICI cum să te protejezi de astfel de […]