SURSE Ordonanța militară 3, care a introdus restricțiile de circulație, contestată în instanță pe motiv de discriminare
O femeie din Capitală a contestat, în instanță, Ordonanța militară numărul 3, prin care autoritățile au interzis deplasările, cu câteva excepții. Aceasta cere suspendarea prevederii care restricționează, mai mult ca în cazul celorlalte persoane, circulația celor care au peste 65 de ani. Dosarul, deschis la Tribunalul București, a fost trimis de magistrați la Curtea de Apel.
În cererea sa, femeia susține că prevederea este discriminatorie pentru persoanele care au peste 65 de ani, potrivit informațiilor mainnews.ro. Ea a solicitat instanței să suspende aplicarea art. 2 și art. 3 din ordonanță:
Art. 2. – Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:
- a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
- b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
- d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.
Tribunalul Capitalei a considerat, însă, că cererea femeii trebuie judecată de Curtea de Apel București, instanța competentă în acest caz, actul contestat fiind emis de un minister.
Important de precizat este că restricțiile au fost relaxate prin ordonanța militară 4. Citește aici prevederile modificate.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/surse-ordonanta-militara-3-care-a-introdus-restrictiile-de-circulatie-contestata-in-instanta-pe-motiv-de-discriminare/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 12249 additional Info on that Topic: mainnews.ro/surse-ordonanta-militara-3-care-a-introdus-restrictiile-de-circulatie-contestata-in-instanta-pe-motiv-de-discriminare/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/surse-ordonanta-militara-3-care-a-introdus-restrictiile-de-circulatie-contestata-in-instanta-pe-motiv-de-discriminare/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/surse-ordonanta-militara-3-care-a-introdus-restrictiile-de-circulatie-contestata-in-instanta-pe-motiv-de-discriminare/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/surse-ordonanta-militara-3-care-a-introdus-restrictiile-de-circulatie-contestata-in-instanta-pe-motiv-de-discriminare/ […]