Nou episod de poluare masivă în Capitală / Bucureștenii au respirat „aer de munte” doar o zi / Garda Națională de Mediu, controale la două depozite de deșeuri
După ce ministrul Mediului a afirmat că, în ultima săptămână, concentraţiile poluanţilor din Bucureşti au înregistrat valori cu mult sub limita maxim acceptabilă, iată că în de pe o zi pe alta concentrațiile PM10, PM2.5 și NO2 din Capitală au evoluat neobișnuit de mult. Luni Costel Alexe spunea că bucureștenii au ajuns să respire aer de munte.
„În ultimele 24 ore, concentrațiile PM10, PM2.5 și NO2 din Capitală au evoluat neobișnuit față de normal, nu atât în ceea ce privește maximele înregistrate, ci mai ales legat de perioadele orare în care s-au înregistrat creșterile și valorile maxime. După creșterea obișnuită din perioada de seară (20:00-22:00), odată cu scăderea vitezei vântului până aproape de zero (calm atmosferic), a avut loc o creștere nu foarte amplă, dar constantă a concentrațiilor, până în jurul orei 02:00 dimineața. Valorile maxime ale concentrației de PM10 au fost de 79.3 micrograme/mc, iar pentru NO2 valoarea maximă a fost 97.3 micrograme/mc. Precizăm că aceste valori maxime nu au condus la depășiri ale valorilor limită nici la media zilnică a PM10 (în jur de 30 micrograme/mc, față de 50, cât este valoarea limită), nici pentru NO2, unde s-a atins doar jumătate din valoarea limită. Ca termen de comparație, în cazul episodului de poluare a aerului din perioada 01-02 martie, s-au înregistrat valori și de peste 600 micrograme/mc pentru PM10”, se arată într-o analiză făcută de Ministerul Mediului după episodul de poluare înregistrat în Capitală, în perioada 17-18 martie.
Conform sursei citate, Garda Națională de Mediu a fost informată cu privire la această situație, iar comisarii Gărzii au s-au deplasat i în teren pentru eventuale controale. De asemenea, APM București a monitorizat evoluția pe tot parcursul nopții, iar începând cu ora 03:00 dimineața toate concentrațiile poluanților au scăzut.
În urma verificărilor s-a descoperit că sursa poluării se situa în Sintești-Vidra, județul Ilfov, unde aveau loc mai multe arderi ilegale.
„În urma informării APM București și în urma analizei rețelei independente de senzori de monitorizare a calității aerului, care indicau concentrații mai ridicate în zonele limitrofe Bucureștiului, comisarii GNM s-au deplasat la fața locului împreună cu Poliția și au identificat, în zona Sintești-Vidra din județul Ilfov, mai multe arderi ilegale care degajau fum negru intens, focarele situându-se pe proprietatea privată a unor cetățeni”, arată documentul citat.
Din primele informații ar fi vorba despre aceleași persoane surprinse că ardeau deșeuri din anvelope și cabluri electrice în noaptea în care în București s-au înregistrat valori record ale poluării.
„În urma analizei, s-a concluzionat că, cel mai probabil, este vorba despre aceleași persoane surprinse că ardeau cantități semnificative deșeuri din anvelope și cabluri electrice, în urma controlului din perioada 02-08 martie. În urma verificărilor preliminare în limita competențelor, s-a decis deferirea cazului către organele de cercetare penală”, se arată în analiza ministerului.
Costel Alexe, în urmă două zile: În București, respirăm aer de munte
Ministrul Mediului, Costel Alexe, spunea luni că bucureștenii respiră aer de munte și că în ultima săptămână, concentrațiile tuturor poluanților monitorizați s-au situat mult sub valorile limită.
În opinia ministrului, principala sursă de poluare a aerului din București este traficul rutier.
„Este evident pentru toată lumea acum, după evaluarea datelor, că principala sursă de poluare a aerului din aglomerarea București este traficul rutier. Atunci când traficul se reduce, indicii de calitate a aerului arată valori foarte bune. Astăzi, de exemplu, la stația de la Cercul Militar, la ora 11:00, concentrația de PM10 era de 17,95 micrograme, apropiată de valorile înregistrate de stația de monitorizare de la Fundata, județul Brașov, sau cea de la Stâna de Vale, județul Caraș-Severin, ambele amplasate în vârf de munte. Spre comparație, luni, 03 martie, la aceeași stație și aceeași oră, concentrațiile au înregistrat 130,64 micrograme. Cu alte cuvinte, astăzi, în București, respirăm aer de munte. Avem chiar și o premieră! Din analiza specialiștilor, astfel de valori nu s-au înregistrat niciodată într-o zi lucrătoare de luni, de când a fost pusă în funcțiune Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului. Aceste rezultate bune de calitate a aerului au fost susținute și de condițiile meteo, favorabile dispersiei pe toată durata săptămânii trecute”, a scris pe Facebook, pe 16 martie, Costel Alexe.
Gabriela Firea, apel către Ministerul Mediului
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, solicită Ministerului Mediului identificarea surselor de poluare din Capitală.
„Având în vedere fenomenul de poluare înregistrat in noaptea de 17 spre 18 martie 2020, manifestat prin cresteri ale concentrațiilor orare pentru particule în suspensie PM10, la stațiile automate ale Retelei Nationale de Monitorizarea Calitatii Aerului, respectiv B1 – Lacul Morii si B6 – Cercul Militar, Primarul General, Gabriela Firea, a trimis ministrului Mediului, Costel Alexe, o adresa prin care a solicitat comunicarea surselor ce au condus la apariția acestui fenomen de poluare, precum si măsurile dispuse în situația identificării în teren a surselor de poluare care au generat fenomenul mai sus menționat”, transmite PMB.
Gabriela Firea cere ministerului Mediului și Gărzii de Mediu să afle cine sunt cei care ard necontrolat deșeuri
“Am observat cu toții că senzorii de măsurare a calității aerului arată ca pe timpul zilei, având în vedere diminuarea traficului rutier, poluarea este la un nivel acceptabil, unii vorbesc chiar de aer ca la munte, însă seara aceste valori cresc. Ministerul Mediului, prin Garda de Mediu, trebuie să afle cine arde necontrolat deșeuri, dacă se mai arde păcură la vreun CET, sau care este situația reală. Cetățenii trebuie sa fie informați!”, a declarat Gabriela Firea.
Garda Națională de Mediu, controale la depozitele de deșeuri Iridex și Ecosud
În urma mai multor controale care au avut loc în luna martie la depozitele de deșeuri Iridex și Ecosud, comisarii Gărzii de Mediu au identificat mai multe neconformități și au dispus o serie de sancțiuni.
În urma controlului la SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT SRL s-au constatat următoarele:
Referitor la activitatea de depozitare, conform ridicărilor topografice prezentate de titularul activității (efectuate de SC Ingeo Proiect SRL) rezultă faptul că „Volumul total ocupat de deșeuri și pământ de acoperire este de 5.179.591 mc, din care deșeuri 4.033.335 mc”, de unde rezultă faptul că în ianuarie 2020, capacitatea disponibilă pentru deșeuri era de 466.665 mc.
În ceea ce privește monitorizarea factorilor de mediu, conform condițiilor stabilite prin autorizația integrată de mediu (AIM), societatea este obligată să monitorizeze semestrial emisiile de poluanți rezultați din instalațiile de generare a energiei electrice (CHP) și instalația de ardere la temperatură înaltă (HTN).
Cu ocazia controlului, au fost stabilite următoarele măsuri cu termen permanent, în sarcina conducerii SC Iridex Group Import Export SRL:
- zona activă nu va depăși suprafața de 2.500 mp, conform condițiilor stabilite în AIM. Operatorul depozitului se obligă să asigure depunerea rapidă a deșeurilor, compactarea zilnică și acoperirea periodică a deșeurilor depuse în zona activă, cu materiale inerte, cu grosimea de 10-20 cm;
- se vor lua măsuri pentru acoperirea deșeurilor descărcate și compactate pe depozit pentru a evita mirosurile, împrăștierea de vânt a deșeurilor ușoare și apariția insectelor și a păsărilor. Acoperirea are ca scop și îmbunătățirea aspectului depozitului.
- se vor lua toate măsurile necesare pentru prevenirea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurator, conform Legii nr. 104/2011. De asemenea, se vor lua măsuri de stropire a aleii de acces, fiind utilizată rampa de spălat roțile pentru reducerea emisiilor de pulberi.
Comisarii au efectuat un control și la la SC ECOSUD SA, în perioada 4-5 martie, și au constatat următoarele:
- cu ocazia verificării amplasamentului, respectiv a celulei nr. 5 – celula activă, construită în baza acordului de mediu nr. 427/30.05.2000, și a Autorizației de construire nr. 3714/24.04.2013, s-a constatat că depozitarea deșeurilor municipale și asimilabile se face în celula nr. 5, pentru care a fost prezentat Planul de operare al celulei 5, suprafață activă de depozitare a deșeurilor în acest spațiu fiind de cca. 4.500 m2 , inclusiv taluzul de pe latura sud, acestea fiind neacoperite cu strat de acoperire la momentul controlului. Din declarațiile reprezentanților societății, acoperirea cu material inert se realizează cu frecvență săptămânală, iar mărirea suprafeței active este cauzată de fluctuațiile mari de deșeuri din ultimele două săptămâni, precum și a cantităților reduse de material de acoperire achiziționate;
- referitor la materialul de acoperire, pe celulele 1-4 și compartimentul de unire – celule pe care s-a sistat depozitarea și care sunt în perioada de consumare a tasării, acoperirea s-a făcut cu material inert cu grosime de 30-50 cm, iar în zona celulei active – stratul de acoperire fiind de 10-15 cm.
- În ceea ce privește modul de depozitare și realizare a corpului depozitului, s-a constatat:
- descărcarea deșeurilor la stația de sortare: în momentul controlului, erau efectuate operațiuni de sortarea a deșeurilor. (În luna ianuarie 2020, cantitatea sortată în cadrul stației de sortare a fost de 561 t deșeuri, reprezentând 1,38 % din cantitatea recepționată);
- descărcarea deșeurilor: deșeurile menajere și asimilabile erau descărcate parțial la stația de sortare și parțial direct în celula 5; deșeurile nevalorificabile rezultate în urma sortării erau încărcate pentru a fi transportate și depozitate pe celula activă a depozitului;
- transferul deșeurilor în celula de depozitare se realizează mecanizat cu ajutorul utilajelor speciale pentru transport deșeuri, iar împrăștierea deșeurilor se realizează cu ajutorul unui buldozer.
La data controlului, s-a constatat ca era funcțional sistemul de ardere controlată a biogazului compus din două facle (una în funcțiune, una de rezervă) la care sunt racordate cele 58 de puțuri de captare a biogazului, cele patru substații de colectare biogaz. Gazul de depozit este ars controlat la torțe, în proporție de 99,2% pentru COVnm, 98% pentru compuși halogenați și 99,7% pentru compuși nehalogenați.
Au fost stabilite următoarele măsuri, în vederea prevenirii eventualelor poluări ale factorilor de mediu:
- se va proceda la creșterea gradului de sortare în cadrul stației de sortare;
- se va proceda la reducerea zonei active de depozitare a deșeurilor la maxim 2.500 m2 prin acoperirea inclusiv a taluzurilor celulei 5, în scopul evitării apariției de disconfort olfactiv în zonă și semnalizarea zonelor active;
- se interzice depozitarea/stocarea temporară/păstrarea temporară a oricăror categorii de deșeuri în afara corpului depozitului și/sau a zonelor autorizate în acest scop;
- se asigură funcționarea și monitorizarea continuă a funcționării sistemului de ardere gaz de depozit; la orice eventuală avarie va fi notificată Garda Națională de Mediu;
- se va proceda la verificarea periodică (anual) a funcționarii fiecărui puț de captare, precum și a etanșeității interconectării acestora la sistemul de captare, colectare și ardere gaz de depozit.
sursa foto: Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 69646 more Info to that Topic: mainnews.ro/nou-episod-de-poluare-masiva-in-capitala-bucurestenii-au-respirat-aer-de-munte-doar-o-zi/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/nou-episod-de-poluare-masiva-in-capitala-bucurestenii-au-respirat-aer-de-munte-doar-o-zi/ […]