Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Bilanțul cazurilor de coronavirus crește la 14 / Al doilea pacient infectat din București a fost confirmat / Cinci persoane s-au vindecat

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Fara categorie , at 8 martie 2020 Etichete: , ,

Al doilea caz de coronavirus și al 14-lea la nivel național a fost confirmat, duminică, la o femeie de 42 de ani din București. 

Femeia este contact apropiat al bărbatului de 49 de ani din București, confirmat cu Covid-19 în cursul zilei de ieri.

Pacienta urmează să fie transferată din centrul de carantină din București și Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș.

Cinci cazuri care s-au vindecat

Duminică a fost declarată o altă persoană vindecată. Este vorba de tânăra de 16 ani, colega tânărului externat în cursul zilei de ieri. Rezultatul ultimelor două teste a fost negativ. Tânăra urmează să fie externată în cursul zilei de astăzi de la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Până acum au fost înregistrate 14 pacienți diagnosticați cu COVID-19 ), din care cinci dintre aceștia au fost declarați vindecați și externați.

Cele nouă persoane purtătoare de Covid-19 sunt internate în centre medicale din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Craiova și București.

Specialiștii transmit că starea de sănătate a pacienților este bună. În ceea ce privește persoanele mai în vârstă care au și alte boli cronice, personal medical specializat le monitorizează cu atenție.

11 persoane în carantină

În acest moment, în România se află în carantină instituționalizată 11 persoane. Alte 12.877 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

948 de probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de coronavirus au fost prelevate până acum. Dintre acestea, 934 au ieșit cu rezultat negativ.

 

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW