Percheziții de amploare în București, Ilfov și Giurgiu. Două firme și mai multe persoane, cercetate pentru că „au adus prejudicii mediului” – FOTO

Nouă percheziții domiciliare au loc, marți dimineață, la două societăți comerciale și la mai multe persoane fizice din București, Giurgiu și Ilfov, într-un dosar penal care vizează „infracțiuni ce aduc atingere mediului”.
Se fac cercetări care vizează activitatea a două firme și a mai multor persoane care ar fi colectat, transportat, deversat și îngropat deșeuri în locuri neautorizate.
Prin faptele săvârșite, cei în cauză au provocat „prejudicii semnificative asupra mediului”, potrivit Poliției Capitalei.
„Astăzi, 3 martie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de comisari ai Gărzii de Mediu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare 9 mandate de percheziție, în București și județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni ce aduc atingere mediului”, se arată în comunicatul Poliției.
Duminică spre luni noapte a fost înregistrat un nivel de poluare anormal de mare în București. Luni dimineață, ministrul Mediului a declarat că situația a fost provocată de arderi necontrolate de deșeuri și a cerut demiterea directorului Agenției pentru Protecția Mediului. Mai multe detalii AICI.
sursa foto: politiadefrontiera.ro



