Amenzi în valoare de aproape 1 milion de lei aplicate de ANPC, în Comandamentul de Iarnă 2024
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de aproape 1 milion de lei, în urma controalelor efectuate la peste 600 de operatori economci, în Comandamentul de Iarnă.
ANPC a anunțat, luni, că în perioada 16 decembrie – 7 ianuarie vor efectua controale în stațiunile turistice din Bucovina, Brașov, Maramureș, Valea Prahovei, Băile Felix și Rânca, în cadrul Comandamentului de Iarnă 2024.
„Prin Comandamentul de Iarnă 2024, ANPC urmăreşte să protejeze drepturile consumatorilor şi să se asigure că operatorii economici respectă standardele legale. Este esenţial ca toţi turiştii care aleg staţiunile din România, pentru vacanţa de iarnă, să beneficieze de servicii sigure, de calitate şi conforme. Ne dorim ca aceste controale să fie un semnal ferm pentru operatorii economici, dar şi o garanţie pentru consumatori că ne preocupăm de bunăstarea lor”, a transmis Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.
Până luni, au fost verificate puțin peste 600 de unități economice. Pentru neregulile constate de comisarii ANPC, aceștia au aplicat 237 de amenzi contravenționale, în valoare de 964.500 de lei și 384 avertismente.
Comisarii ANPC au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 50.000 de lei, fiind oprită temporar prestarea serviciilor, pentru 19 operatori economici.
Sursă foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea