Cum ne putem proteja de ambrozie. Riscul major dacă alergia nu e tratată corespunzător
Statisticile arată că peste 2,5 milioane de români sunt alergici la ambrozie, iar medicii au constatat o explozie a numărului celor care suferă din cauza unuia dintre cei mai puternici alergeni. Potrivit specialiștilor, mijlocul lunii septembrie este perioada de vârf a nivelurilor polenului de ambrozie. Medicii recomandă ca persoanele alergice să înceapă tratamentul cu câteva săptămâni înaintea debutului perioadei de polenizare
Numită în popor „iarba pârloagelor” pentru că se găsește la marginea drumurilor și pe terenurile agricole în paragină, ambrozia este considerată cea mai alergenică plantă din România, din cauza căreia tot mai mulți oameni fac alergii grave. Cu înălțimi între 50 de centimetri și un metru, ambrozia este o plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele alungite și ascuțite la vârf, lobate, în smocuri dense cu diametrul de până la o jumătate de metru. Plantele produc inflorescențe în formă de spic, iar rădăcinile lor sunt conice și adânci, făcând dificilă distrugerea.
Polenizarea plantei se face cu ajutorul curenților de aer, iar din acest motiv simptomele de alergie sunt mai accentuate atunci când bate vântul. Potrivit specialiștilor, perioada de polenizare este lungă, din iulie până la sfârșitul lui octombrie. O singură plantă de ambrozie poate elibera până la un miliard de grăuncioare de polen, ce pot fi purtate de vânt chiar și trei kilometri.
Este important de știut că oamenii nu se nasc cu acest tip de alergie, ci devin alergici în timp, prin expunerea excesivă la polenul ambroziei.
Simptomele alergiei la ambrozie
În general, polenul de ambrozie atinge nivelurile de vârf la mijlocul lunii septembrie. Acest tip de polen, purtat de vânt, poate provoca rinită alergică, conjunctivită alergică, astm bronșic și urticarie. De asemenea, poate agrava simptomele astmului, ceea ce duce la tuse persistentă și respirație șuierătoare în perioada toamnei.
Potrivit Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, alergia la polenul de ambrozie se manifestă prin strănut, nas înfundat, secreții nazale apoase și mâncărimi puternice la nas, dar pot fi și simptome oculare precum lăcrimare, mâncărime și înroșirea ochilor. În formele severe, pacienții nu pot dormi noaptea din cauza senzației de sufocare și pot avea dificultăți de concentrare în activitățile zilnice. Aceste simptome se manifestă pe toată perioada de expunere la polenul de ambrozie, de la sfârșit de iulie până la sfârșit de octombrie.
„Datele statistice arată că peste 2,5 milioane de români sunt alergici la ambrozie. Aproximativ 1 din 5 persoane s-a sensibilizat la acest polen, iar pentru cei predispuşi să dezvolte alergii, formele pot fi severe. (…) Polenul poate declanşa crize moderat-severe de astm, precum şi erupţii cutanate”, a declarat dr. Bianca Matiş, medic alergolog la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, citată de news.ro.
Risc crescut de apariție a astmului la pacienții alergici la ambrozie
Specialiștii avertizează că expunerea prelungită și în timp, pe lângă agravarea simptomelor, poate conduce la apariția astmului bronșic alergic, mai ales dacă simptomele rinitei alergice nu sunt tratate corespunzător.
„Riscul de apariție a astmului la pacienții alergici la polenul de ambrozie este de două ori mai mare decât pentru cei alergici la orice alt tip de polen. Astmul este o boală cronică a căilor respiratorii inferioare, care poate afecta considerabil calitatea vieții, iar controlul simptomelor necesită un tratament adecvat, dar și evitarea alergenilor și monitorizarea bolii pe termen lung, de către un alergolog sau penumolog. Concentrațiile mari de polen de ambrozie pot declanșa crize de astm”, menționează Societatea Română de Alergologie.
Potrivit sursei citate, simptomele de astm sunt tuse seacă, senzație de lipsă de aer, compresiune toracică, precum și respirație dificilă și șuierătoare (wheezing).
„Dacă pacientul este deja diagnosticat cu astm și are o criză, primul lucru pe care trebuie să-l facă este administrarea tratamentului inhalator de urgență – pacientul fiind instruit în acest sens odată cu stabilirea diagnosticului inițial și prescrierea tratamentului. Dacă după 2-4 minute de la administrarea primului puf inhalator din tratamentul de urgență respirația nu începe să se ușureze, pacientul își poate administra încă 2 pufuri, urmate de alte 2 pufuri peste 15-20 de minute de la a doua administrare. Dacă respirația tot nu se ameliorează, atunci se adresează unei camere de primiri urgențe”, scrie, pe pagina sa de Facebook, medicul pneumolog Sorin Bivolaru.
Când ar trebui început tratamentul
Medicul alergolog Irina Alexandru spune că tratamentul în cazul celor alergici la polenul de ambrozie ar trebui început cu cel puțin câteva săptămâni înaintea înfloririi plantei și implicit a debutului sezonului de alergii, pentru a preveni apariția strănutului, secrețiilor nazale sau oculare, a mâncărimilor și a respirației șuierătoare.
„Majoritatea medicamentelor destinate afecțiunilor alergice funcționează cel mai bine dacă sunt administrate înainte de începerea sezonului de polen. Așadar, nu aștepta până când simptomele sunt insuportabile pentru a începe tratamentul și nu ezita să îl administrezi pe tot parcursul sezonului și chiar câteva săptămâni după dacă nu ești sigur de trecerea sezonului (este posibil ca simptomele să se reinstaleze dacă tratamentul este întrerupt prea devreme)”, explică medicul alergolog.
Potrivit specialistului, în afara medicamentelor antihistaminice, a corticosteroizilor nazali sau decongestionantelor folosite cel mai des în alergii, o opțiune de tratament recomandat o reprezintă imunoterapia sau „vaccinurile” împotriva alergiilor (sub formă de pastile, picături sau injecții subcutanate) – singurul tip de tratament al cauzei alergiei, și nu doar al simptomelor. Imunoterapia este un tratament pe termen lung care presupune expunerea treptată a pacientului la alergeni în doze controlate, pentru a reduce sensibilitatea la polen.
„Atenție, șoferi!”
Antihistaminicele pot fi cumpărate fără prescripție medicală și ameliorează simptomele alergiilor prin blocarea efectelor histaminei, substanța chimică responsabilă de reacțiile alergice. Spray-urile nazale reduc congestia și deschid căile respiratorii, iar pentru ochi sunt recomandate picăturile oftalmice antialergice.
Medicii avertizează însă că antialergicele pot da rezultate fals pozitive la amfetamine, ceea ce înseamnă că șoferii ar trebui să se abțină să circule cu mașina în perioada administrării acestor medicamente, pentru că, în caz contrar, ar putea rămâne fără permis până la obținerea rezultatelor analizelor de sânge.
„Suntem în plin sezon al ambroziei și mulți români vor lua antialergice pentru a se trata. Ceea ce trebuie să știți este că aceste medicamente antialergice pot da un rezultat fals pozitiv pentru amfetamină la un eventual drugtest”, a precizat într-o postare pe Facebook medicul Cristian Paparău.
Ce amenzi riscă cei care nu curăță terenurile de ambrozie
Deoarece alergia la ambrozie a devenit o problemă de sănătate publică, în 2018 autoritățile au dat o lege, acutalizată în 2023, prin care proprietarii de terenuri intravilane sau extravilane sunt obligați să facă periodic lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei, prin cosire, smulgere sau erbicidare, de când răsare planta și până la sfârșitul perioadei de vegetație.
Potrivit legii, autoritățile locale trebuie să identifice terenurile pline de ambrozie, să notifice proprietarii că sunt obligați să le curețe, iar dacă în 15 zile de la transmiterea notificării acestea constată că nu s-a făcut nimic, atunci pot interveni pentru eliminarea ambroziei. Costurile pentru lucrări vor fi suportate de către proprietarii deţinători de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, potrivit legii.
În cazul în care proprietarul nu permite accesul pe teren pentru efectuarea curățării de ambrozie, primarul cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor.
Legea nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei spune că nerespectarea prevederilor din avertisment constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
Alergotel, aplicația care monitorizează particulele de polen
Societatea Română de Alergologie informează că sezonul polinic variază totuși de la an la an în funcție de condițiile meteorologice și de gradul de răspândire al plantei, motiv pentru care este necesară monitorizarea polenului de ambrozie cu ajutorul senzorilor ce măsoară în timp real concentrațiile de polen, cu scopul de a stabili începutul, vârful și sfârșitul perioadei polinice, inclusiv intervalul orar cu încărcătură maximă de polen.
Potrivit sursei citate, în zona Timișoarei există, de anul trecut, astfel de senzori performanți care captează și monitorizează în timp real particulele de polen. Datele obținute grație acestor senzori sunt accesibile locuitorilor din județul Timiș prin aplicația Alergotel, disponibilă pe iPhone și Android. În momentul de față, înregistrează valori extrem de crescute de polen de ambrozie, depășind cu mult pragul de 40 PPM3, de la care încep să apară simptomele de alergie.
„Cunoașterea acestor date permite începerea terapiei în momentul optim și ajustarea acesteia în funcție de nivelul concentrației de polen, continuarea terapiei la pacienții cu astm indus de ambrozie, cu încă o lună după sfârșitul sezonului polinic, informarea pacienților privind perioada de vârf în care trebuie să se protejeze suplimentar și informarea publicului despre intervalele orare cu încărcătură polinică maximă pentru a evita plimbările și activitățile sportive în aer liber între orele respective, deoarece crește riscul de a deveni alergic la ambrozie”, mai arată specialiștii Societății Române de Alergologie.
Comentarii