Primăria Capitalei a emis ordinul pentru continuarea lucrărilor la Patinoarul Flamaropol
Primăria Capitalei a emis ordinul de începere în cadrul contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor rămase de executat la noul Patinoar Mihai Flamaropul. Termenul de realizare este de 2 ani, din care 4 luni pentru proiectare și 20 luni pentru execuția lucrărilor.
Inaugurat în anul 1952, Patinoarul Mihai Flamaropol a devenit nefuncțional în 2012. În 2014, Primăria Capitalei, condusă la vremea respectivă de Sorin Oprescu, a încheiat cu cu Asocierea Astaldi-UTI un contract pentru realizarea unui nou patinoar, dotat la standardele secolului 21, fix în aceeași locație.
Doi ani mai târziu, în 2016, vechiul patinoar a fost demolat iar constructorii au început lucrările la noua arenă. Numai că proiectul nu a mers deloc cu ar fi trebuit pentru ca, în final, asocierea Astaldi-UTI să abandoneze șantierul, lăsând lucrările la un avans de 26%. În 2019, municipalitatea a reziliat contractul, promițând că va căuta un nou constructor.
Pentru lansarea unei noi licitații în vederea atribuirii contractului de execuția a lucrărilor era nevoie de o expertiză tehnică care să spună cu exactitate dacă structura de rezistență realizată de Astaldi mai este bună, având în vedere că nu fusese protejată, dar și ce lucrări mai sunt de efectuat.
Concelex a câștigat licitația
Abia anul trecut primăria condusă de Nicușor Dan a reușit să găsească un proiectant, care a finalizat expertiza. Veștile au fost bune. Structura realizată de Astaldi nu trebuie dărâmată. Cu toate acestea, PMB trebuie să aloce sume importante de bani pentru terminarea lucrărilor. Conform estimărilor, în jur de 251 de milioane de lei, fără TVA.
Patinoarul va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 9.500 mp, cu o capacitate de 3.170 de locuri, inclusiv VIP. De asemenea, acoperișul viitorului patinoar va fi pietonal, sub forma de relief artificial orientat spre lacul din imediata vecinătate. Pe teren se va asigura și o zona de parcare în aer liber cu 119 locuri.
Acesta este format din: o arenă sportivă și un centru multifuncțional sportiv și de agrement. Arena va avea toate facilitățile, patinoar artificial, sală de conferințe, spații tehnice, de depozitare, vestiare, cabinete medicale.
Centrul sportiv multifuncțional și de agrement va fi format din: bazin de înot, sală de sport, spații pentru întreținere și recuperare fizică, pentru relaxare, sală de escaladă indoor și outdoor, spații comerciale și pentru alimentație publică.
Sursa foto: Inquam Photos / Vali Marin
Comentarii