Mâna Rusiei în alegerile din Republica Moldova. Șeful SIS denunță acțiuni fără precedent ale serviciilor speciale rusești
Serviciul de Informații și Securitate a intrat în posesia unor informații, care indică un nivel fără precedent al intensității acțiunilor Federației Ruse în procesele electorale din Republica Moldova, prin intermediul unor actori politici locali, a declarat luni, într-o conferință de presă, directorul SIS, Alexandru Musteață.
În luna noiembrie a acestui vor avea loc noi alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Scrutinul are o importanță aproape capitală, în condițiile în care de rezultatul său depinde viitorul democratic al basarabenilor.
Cu toate că își concentrează cele mai multe eforturi în războiul de ocupație a Ucrainei, Federația Rusă nu stă nepăsătoare nici în ceea ce privește procesele electorale din Republica Moldova, un stat pe care Vladimir Putin îl consideră ca parte a sferei de influență rusești.
Într-o conferință de presă susținută marți, directorul SIS, Alexandru Musteață, a declarat că instituția pe care o conduce deține informații potrivit cărora, Federația Rusă acționează la un nivel fără precedent pentru a compromite procesele electorale ce vor avea la loc Chișinău.
„Avem informații că se pun în aplicare tentative de a compromite referendumul de integrare europeană, de imixtiune în alegerile prezidențiale precum și de denigrare a instituțiilor și candidaților politici care vor promova aderarea la UE. Următoarea etapă, a treia, este planificată pentru 2025 și are drept scop controlul asupra Parlamentului Republicii Moldova, prin accederea în Parlament a partidelor politice aflate sub influența Federației Ruse”, a declarat Musteață, potrivit Agora.md.
Potrivit șefului SIS, gruparea oligarhului fugat Ilan Șor este cel mai principal actor pe care mizează Federația Rusă, iar sarcina principală pentru 2024 este de a compromite rezultatul referendumul privind susținerea aderării la Uniunea Europeană prin lansarea unui apel de boicot, fie susținerea votului împotrivă, fie promovarea ideii de a încadra o întrebare suplimentară, care să ducă în eroare alegătorul, chestiune susținută de către fostul bașcan al Găgăuziei, Irinal Vlah.
SIS deține date și despre alți actori politici, care se află în competiție pentru aceste resurse ilegale livrate de Moscova. Potrivit șefului SIS, se planifică proteste începând cu luna martie – aprilie, care se doresc a fi transformate în acțiuni violente.
Propagandă și dezinformare în masă
Potrivit șefului SIS, Telegram și Tik Tok vor fi principalele canale pentru propagandă și dezinformare, însă actorii pe care mizează Kremlinul și-ar dori deschiderea unor noi posturi de televiziune.
„În contextul în care, anterior, mai multe televiziuni au fost închise, se dorește deschiderea unor noi televiziuni sau cumpărarea celor existente, pentru difuzarea conținutului propagandistic”, a declarat Musteață.
Destabilizare în UTA Găgăuzia
Musteața afirmă că în UTA Găgăuzia liderii politici, puternic susținători ai intereselor Federației Ruse, analizează posibile acțiuni mai radicale în raport cu Chișinăul. Aceștia ar planifica la fel, în luna martie 2024 să inițieze acțiuni care ar provoca probleme de securitate în autonomie.
„O altă direcție este amplificarea tendințelor radicale de natură separatistă în zona de sud a Republicii Moldova, în special UTA Găgăuzia. Federația Rusă mizează pe crearea falsă de dezbinare socială prin continuarea acțiunilor de compromitere a eforturilor a Chișinăului de apropiere de UTA Găgăuzia”, arată Musteață.
Acțiuni în regiunea transnistreană
În același timp, a arătat șeful SIS, Federația Rusă se va folosi de regiunea transnistreană, cea pe care o controlează politic și militar, pentru acțiuni de destabilizare.
„De asemenea, se va utiliza în continuare potențialul din regiunea transnistreană în acțiuni hibride anti-Chișinău în contextul proceselor politice din Republica Moldova, pe fundalul invocării unei așa-numite presiuni economice impuse de Chișinău pe regiune. Acțiunile descrise mai sus vor fi realizate cu o diversitate mai mare de actori implicați – actori politici, grupuri de influență, companii informativ-analitice, grupuri separate de cetățeni finanțați clandestin”, a declarat Musteață.
Sursa foto: Inquam Photos / Inquam Photos
Comentarii