Stirile zilei

Percheziții DNA la domiciliul lui Iulian Dumitrescu, șeful CJ Prahova. Reacția prim-vicepreședintelui PNL: „Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice” / UPDATE Percheziții DNA și la Hidro Prahova

Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, va fi escortat la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) joi. Procurorii au efectuat o percheziție la domiciliul său joi dimineața. Acesta este suspectat de luare de mită și de depunere de declarații false, alături de alte persoane.

UPDATE

Se desfășoară percheziții DNA și la sediul Hidro Prahova, operatorul regional de furnizare a apei în județ, în același dosar în care este vizat și Iulian Dumitrescu, notează Agerpres.

Potrivit sursei citate, procurorii DNA efecutează percheziții la 19 adrese din București, Ilfov și Prahova, inclusiv la sediul unei instituții publice, în legătură cu fapte de corupție și fals. Cercetările vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2020 și până în prezent, a unor infracțiuni de corupție și fals, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Hidro Prahova este o societate comercială de servicii publice pentru alimentarea cu apă, constituită în 2004, în baza unei hotărâri a CJ Prahova. Compania funcționează ca societate comercială pe acțiuni cu capital integral public.

UPDATE

Șeful CJ Prahova a făcut o postare pe pagina sa de Facebook în urma informațiilor apărute în spațiul public:

„În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări:
Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie.
Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative.
În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns.”

Știre inițială

Sunt efectuate percheziții și la locuințele unor membri ai familiei lui Dumitrescu. Până în prezent, au fost desfășurate un total de 16 astfel de percheziții.

Dumitrescu este prim-vicepresedinte al PNL.

Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, dispune de o avere semnificativă, înregistrând venituri din diverse surse. În plus față de salariile primite ca senator și președinte al CJ, el obține venituri din chirii pentru mai multe terenuri, fapt care i-a permis să acorde împrumuturi considerabile atât partidului său, cât și altor persoane fizice. Dumitrescu deține împreună cu soția sa un apartament de 144 de metri pătrați în București, iar soția sa are un alt apartament în București, cu o suprafață de 45 de metri pătrați. De asemenea, el conduce un Land Rover pe care l-a achiziționat și a obținut, în 2020, 775.200 de lei din vânzarea unui teren extravilan, relatează evz.ro.

Potrivit sursei citate, el a deschis un nou cont bancar în 2021, cu un sold de 11.100 de lei. Dumitrescu ar fi acordat un împrumut de 45.000 de lei partidului său și a mai împrumutat 49.675 de lei unor persoane fizice. De asemenea, ar fi acordat împrumuturi în valoare de 320.000 de lei și 110.000 de euro altor persoane fizice.

El are și un credit de 141.570 de euro cu scadența în 2036. Încasează o indemnizație de 109.510 lei de la Senat și 34.568 de lei ca președinte al CJ. Prin închirierea unui teren de 5.000 de metri pătrați în Berceni, Dumitrescu a obținut 385.250 de lei. În plus, a primit 180.500 de lei dintr-o altă chirie în 2018. Soția sa primește venituri din dividende în valoare de 101.672 de lei.

foto: Facebook

Articole Recomandate

Back to top button