O firmă din Turcia, câștigătoare la licitațiile pentru reabilitarea căii ferate București-Pitești
Regionala București a CFR Infrastructură a desemnat marți, 3 octombrie, firma Yapı Merkezi (Turcia) câștigătoare la cele două licitații pentru reabilitarea căii ferate București-Pitești.
Inaugurată în urmă cu 151 ani, calea ferată București-Pitești are mare nevoie de investiții. Cel mai rapid tren care pleacă acum din Gara de Nord ajunge în Pitești după 1 oră și 35 minute, asta deși distanța pe linia feroviară este de doar 108 km.
În anul 2021, Ministerul Transporturilor a reușit să includă în Planul Național de Redresare și Reziliență un proiect pentru efectuarea unor lucrări de tip quick wins pe aproape întreaga lungime a căii ferate.
3 ani – termenul pentru finalizarea lucrărilor
Marți, 3 octombrie, Regionala București a CFR Infrastructură a desemnat firma Yapı Merkezi câștigătoare la cele două licitații lansate în acest sens. Valoarea ofertelor este de 583 milioane lei. Cu toate acestea, contractul va putea fi încheiat doar dacă nu vor fi depuse contestații sau acestea vor fi respinse. La cele două licitații s-au mai înscris alți trei constructori, astfel încât declanșarea unor acțiuni în instanță nu poate fi exclusă. Termenul pentru execuția lucrărilor este de 3 ani.
Pe lângă faptul că sunt mult mai ieftine, spre deosebire de lucrările clasice de modernizare, lucrările de tip quick wins sunt mult mai simplu de realizat, în condițiile în care nu este nevoie de autorizații sau avize din partea altor instituții. La finalul investiției, calea ferată va fi adusă la viteza constructivă, 120 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 100 km/h pentru garniturile de marfă.
Trenuri alimentate cu hidrogen, pe calea ferată București-Pitești
Pe aici vor trebui să circule rame alimentate cu hidrogen. Licitația pentru achiziția a 12 astfel de trenuri, lansată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, se află în etapa de evaluare a singurei oferte depuse, cea a asocierii Alstom – Linde. Estimată între 2,4 și 4,1 miliarde lei, investiția este finanțată tot prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Comentarii