Clotilde Armand, mesaj pentru elevi la începerea noului an școlar: Vă rog mult să învățați, nu copiați, nu plagiați
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a participat luni, 11 septembrie, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Şcoala Gimnazială Nr. 162 din sectorul pe care îl conduce, alături de președintele Klaus Iohannis și ministrul Educației, Ligia Deca. „Vă rog mult să învățați, nu copiați, nu plagiați! Voi trebuie să fiți adevăratele modele ale societății noastre”, le-a transmis Armand elevilor.
„Mă bucur că președintele României, Klaus Iohannis, și ministrul Educației, Ligia Deca, au ales să participe la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Şcoala Gimnazială Nr. 162 din Sectorul 1. Pentru comunitatea noastră acest lucru este o recunoaștere a eforturilor pe care le-am depus în ultimii ani pentru modernizarea învățământului. Am investit masiv în extinderea capacității școlilor, am atras bani europeni pentru dotarea sălilor de curs cu mobilier și echipamente de ultimă generație, construim noi școli și licee, am amenajat noi terenuri de sport și locuri de joacă, am derulat programe școlare și extrașcolare finanțate de la bugetul local și acordăm cele mai mari burse școlare din București”, a declarat Clotilde Armand, citată de News.ro.
Mesajul edilului pentru elevi a fost unul scurt: „Vă rog nu copiaţi, nu plagiaţi! Voi trebuie să fiţi adevăratele modele ale societăţii noastre. Mult succes elevilor şi cadrelor didactice în noul an şcolar!”.
CITEȘTE ȘI: BREAKING Iohannis pune problema drogurilor pe agenda CSAT
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii