Şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Summit-ul NATO, pe ordinea de zi
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării(CSAT) se reuneşte, joi, 6 iulie, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 17.00. Sunt programate discuții despre obiectivele României pentru Summit-ul NATO de la Vilnius din perioada 11-12 iulie. De asemenea, se vor stabili efectivele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român anul viitor.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a Şedinţei Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la:
– Obiectivele României pentru Summitul NATO de la Vilnius, Republica Lituania, din perioada 11-12 iulie 2023
– Forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2024.
La şedinţa CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, precizează sursa menționată.
CSAT s-a întrunit ultima data în luna aprilie ac, când s-a decis achiziţionarea de avioane de ultimă generaţie F-35. Alte teme de pe ordinea de zi au fost evoluţiile privind situaţia de securitate din Regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei şi a intervenţiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova.
Componența Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Prim-ministrul Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul Apărării naţionale, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Economiei, ministrul Finanţelor Publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidențial pentru securitate naţională.
Sursă foto: Administrația Prezidențială
![]()



