JustitiePoliticStirile zilei

Înalta Curte decide joi dacă sesizează CCR cu privire la legea pensiilor speciale și cea privind interzicerea cumulului pensie-salariu

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost convocate pentru joi, la ora 13:00, pentru a decide dacă instanța supremă va sesiza Curtea Constituțională cu privire la proiectul de lege privind pensiile speciale, respectiv cel prin care este interzis cumul pensiei cu salariul pentru anumite categorii de bugetari. Informația a fost transmisă de președintele ÎCCJ, Corina Corbu, într-o declarație acordată pentru Mainnews.ro.

„Am convocat deja pentru mâine la ora 13:30 secțiile unite din care fac parte toți judecătorii Înaltei Curți. Vom analiza necesitatea exercitării acestui drept”, a precizat Corina Corbu.

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 28 iunie, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind modificarea modului de calcul al pensiilor speciale. Reforma nu ar trebui să aducă economii prea mari la buget în perioada următoare, în condițiile în care prin proiectul de lege sunt instituite perioade de grație. S-au înregistrat 209 voturi „pentru”, 27 de voturi „împotrivă”, 17 abțineri, iar doi deputați nu au votat. Mai multe detalii aici.

În aceeași zi și tot în calitate de for decizional, camera inferioară a parlamentului a adoptat și un proiect de lege privind interzicerea cumulului pensie-salariu pentru bugetari. Proiectul include însă mai multe excepții, printre care aleşii, profesorii, medicii si asistentii, preoţii si artistii, membrii Academiei Române, dar şi angajații din autoritati autonome (BNR, ANRE, ASF, ANCOM).

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button