Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Sindicaliștii din Sănătate anunță grevă generală. Angajații din spitale spun că nu vor acoperi gărzile

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 25 iunie 2023 Etichete: , , ,

Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în perioada 22-25 iunie 2023, a decis continuarea protestelor pentru susţinerea revendicărilor şi actualizarea calendarului acţiunilor de protest, greva generală fiind stabilită în 27 iulie, potrivit unui comunicat.

Potrivit sursei citate, mai multe spitale din țară au  anunțat  că nu vor putea acoperi gărzile din cauza acestei forme de protest.

Astfel, în 29 iunie 2023 are loc lansarea unui protest inovativ şi transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului şi Procedurii pentru grevă, iar în 6 iulie 2023 pichetarea unităţilor sanitare din ţară.

Totodată, 12 iulie 2023 va fi organizat un nou miting naţional al angajaţilor din Sănătate în Piaţa Victoriei, în 19 iulie 2023 va avea loc greva de avertisment, iar în 27 iulie 2023 greva generală.

În cadrul procedurii desfăşurate pentru a decide declanşarea grevei, Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritate Sanitară” a constatat că nu toţi angajaţii care au semnat pentru grevă au făcut acest lucru utilizând formularele organizaţiei, această situaţie riscând să ridice suspiciuni privind legalitatea declanşării grevei.

De ce vor să declanșeze grevă angajații din Sănătate

Angajații din Sănătate cer Guvernului „condiţii de muncă decente”, aplicarea proiectului de lege a salarizării stabilit cu Ministerul Sănătăţii pentru toți angajaţii din sănătate şi „posibilitatea unei creşteri efective şi relevante a veniturilor angajaţilor din Sănătate”.

De asemenea, sindicaliștii din Sănătatea solicită raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar, adică infirmiere, îngrijitoare, brancardieri şi sporuri de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale raportate la salariile de bază.

Recent, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunea că „speră să nu se ajungă la o grevă generală în Sănătate”. Este posibil ca sindicaliștii din Sănătate să fie chemați la Guvern, pentru negocieri.

Sursă foto: Solidaritatea Sanitară

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW