Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Preşedinta Parlamentului European a anunțat că Uniunea Europeană acordă 145 de milioane de euro Republicii Moldova

By Dragomir Georgiana , in Republica Moldova , at 15 iunie 2023 Etichete: , ,

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola,  a semnat, joi, 15 iunie, documentul prin care Uniunea Europeană acordă 145 de milioane de euro pentru Republica Moldova, informează TVR. Banii alocați Republicii Moldova  vor fi folosiți pentru implementarea proiectelor în derulare, realizarea unor noi investiții și întărirea sistemului de Apărare națională.

La acest moment, Republica Moldova are statutul de „stat candidat” la Uniunea Europeană.

Statele membre ale Uniunii Europene au decis, înainte de Summit-ul Comunității Politice Europene de la Chișinău, să crească de aproape două ori valoarea fondurilor  pentru Republica Moldova, pe care au convenit să o acorde cu un an în urmă.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat, în repetatae rânduri, că se „încearcă destabilizarea statului pe care îl reprezintă”, în contextul războiului Rusia-Ucraina și cerut sprijinul Uniunii Europene.

Moldova este în siguranță alături de prietenii săi și nu este singură în fața greutăților. Țara noastră este tot mai conectată la spațiul european și beneficiază de sprijin concret pentru a face față crizei energetice. Moldova merge pe calea dezvoltării. Uniunea Europeană și partenerii europeni și-au reafirmat angajamentul de a ne sprijini în continuare pentru ca noi să putem îmbunătăți viața oamenilor”, a declarat Maia Sandu, după organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene.

CITEȘTE ȘI:  Rezultatele Summit-ului Comunității Politice Europene: sprijin pentru modernizarea armatei, fonduri pentru investiții

Sursă foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW