Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Nicolae Ciucă, întrevedere cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz / Ce au discutat oficialii

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 3 aprilie 2023

Aderarea României la Spațiul Schengen, aprofundarea parteneriatului bilateral România-Germania și susținerea parcursului european al Republicii Moldova au fost printre subiectele abordate de premierul Nicolae Ciucă și cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, în cadrul întâlnirii de luni, 3 aprilie, de la București, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Premierul Ciucă a exprimat aprecieri pentru susținerea Germaniei în favoarea finalizării procesului de aderare a României la Spațiul Schengen.

„Îndeplinirea acestui obiectiv în cel mai scurt timp rămâne esențială, în baza contribuției recunoscute a României la asigurarea securității interne a UE, iar demersurile și coordonarea cu partenerii europeni pentru crearea condițiilor favorabile acestui rezultat continuă foarte activ”, se arată în comunicatul de presă citat.

CITEȘTE ȘI: Cancelarul Germaniei: România trebuie să obțină în acest an statutul de membru Schengen

Totodată, prim-ministrul român a încurajat parteneriatele și schimburile de experiență cu Germania în aria industrială și tehnologica.

Cei doi demnitari au confirmat importanța continuării procesului de extindere a Uniunii Europene. Totodată, aceștia au exprimat susținerea fermă pentru continuarea sprijinului politic și financiar orientat spre consolidarea rezilienței și a securității Republicii Moldova.

De asemenea, părțile au abordat și dinamica cooperării în cadrul formatelor regionale europene precum Inițiativa celor Trei Mări (I3M). Prim-ministrul Ciucă s-a referit la oportunitățile de participare la investiții în proiectele dezvoltate în cadrul Inițiativei și a amintit găzduirea Forumului de Afaceri I3M la București, la 7 septembrie, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Sursa foto: Guvernul României

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW