Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Mari tragedii rutiere petrecute pe șoselele României. Cele mai grave accidente care au rămas în istoria țării

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Fara categorie Stirile zilei , at 11 octombrie 2019 Etichete: , , ,

1683 de persoane au murit, anul trecut, pe șoselele din țara noastră. Chiar dacă cifra este în scădere față de anii trecuți, România rămâne printre țările europene care stau cel mai prost la categoria siguranță rutieră. Tragediile rutiere care au rămas în istoria țării sunt cel mai bun exemplu că neatenția șoferilor și a autorităților duce la pierderi de vieți omenești.

„Astfel, până la data de 13 decembrie 2018, au fost raportate 7718 accidente rutiere grave, în urma cărora 1683 de persoane au decedat. Prin comparație, în întreg anul 2017, au fost înregistrate 8646 de accidente grave, în urma cărora 1951 de persoane au murit”, sunt cifrele prezentate anul trecut de chestor Florentin Bracea, director Direcția Rutieră, Poliția Română.

Titi Aur: Sunt 3 reguli pe care trebuie să le respecți la volan

Lipsa de pregătire a șoferilor și lipsa de conștientizare a pericolului sunt principalele cauze pentru care se produc cele mai multe accidente rutiere, spune pilotul de raliuri Titi Aur, expert în conducere defensivă.

„Cei de la volan consideră că nu li se poate întâmpla nimic și atunci își asumă riscuri. Nu pentru că sunt teribiliști, pentru că studiile arată că doar 15 % dintre accidentele soldate cu victime au fost produse de cei care au băut sau cei care s-au drogat.

85% din accidentele rutiere grave sunt produse de șoferi cu experiență, care conduc de mult timp, care sunt conștientizați în societate ca persoane la locul loc și că nu ar fi predispuși unui accident.

Ajung să facă accident pentru că sunt inconștiente, pentru că nu conștientizează că sunt în pericol și asta se datorează doar lipsei de pregătire”, a declarat Titi Aur, pentru mainnews.ro.

Titi Aur consideră că atunci când circuli cu mașina trebuie să respecți trei feluri de reguli:

„1. reguli de circulație. Ele sunt gândite și sunt obligatorii.

2.reguli de conducere defensivă. Regulile de conducere defensivă nu sunt aceleași cu cele de circulație. Câteodată se opun regulilor de circulații în anumite situații.

3.reguli de bun simț.

Dacă respecți cele trei tipuri de reguli ai șanse foarte mari să ajungi sănătos acasă”, a mai spus Titi Aur.

Accidentul de la Scânteia

Pe 14 august 2009 a avut loc unul dintre cele mai sângeroase accidente rutiere din România. Un microbuz cu 16 pasageri în el a fost lovit de un tren de persoane la trecerea peste calea ferată din apropierea gării localității Scânteia, pe drumul județean 246. În urma accidentului, 14 persoane, dintre care și un copil de 8 ani au murit și alte 2 au fost rănite. Vina ar fi fost a șoferului microbuzului, care nu a fost atent la semnalele de semnalizare de la trecerea peste calea ferată, conform IGSU Iași.

82 de victime într-un accident din anii ’80

Unul dintre cele mai grave accidente rutiere care au avut loc din România s-a petrecut pe 29 iunie 1980, pe DN 29, pe drumul ce leagă Suceava de Botoşani. În apropierea satului Huţani, din judeţul Botoşani, un autobuz cu 83 de pasageri care venea dinspre Fălticeni a derapat și s-a răsturnat de pe un pod într-o mlaștină după ce una din roți a explodat. În urma accidentului, 48 de oameni au murit și alte 35 au fost rănite, majoritatea fiind muncitori ale fabricilor din Suceava. Acesta ar fi cel mai sângeros accident rutier produs vreodată în România.

Autocarul cu români răsturnat în Muntenegru

Chiar dacă nu a avut loc pe teritoriul României, trebuie amintit și accidentul din Muntenegru  de pe 23 iunie 2013, când un autocar plin de români a derapat de pe drum și s-a prăbușit într-o râpă adâncă de 40 de metri. 19 români și alți 28 au fost răniți în accidentul rutier din defileul râului Moraca, din apropierea orașului Podgorica. Cauza principală a accidentului a fost viteza excesivă, conform rezultatelor anchetei procurorilor muntenegreni. Autocarul circula cu 80 km/oră pe un segment de drum unde viteza maximă admisă era de 40 km/oră. Victor Ponta a decis ca ziua de 26 iunie 2013, să fie decretată zi de doliu național.

Explozia de la Mihăilești

Pe 24 mai, 2004, în comuna Mihăilești, județul Buzău 18 oameni au murit, din care 7 pompieri, 3 localnici și doi jurnaliști, și alți 13 au fost grav răniți după ce a avut loc o explozie în urma unui camion care care transporta 20 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat. Camionul s-a răsturnat, pe DN2/E85, a luat foc, iar în timp ce pompierii interveneau autovehiculul a explodat.

Accidentul din Ialomița

În data de 5 octombrie 2019, 10 persoane au murit și alte 7 în urma unei coliziuni dintre un tir și un microbuz în care se aflau 16 persoane. Accidentul rutier violent a avut loc pe DN2, în satul Sf. Gheorghe, comuna Balaciu, județul Ialomița. Șoferul TIR-ului a intrat pe contrasens, intrând în plină coliziune cu microbuzul în care se aflau mai mulți angajați Mega Image care mergeau la muncă. La fața locului au acționat de urgență peste 40 de pompieri, paramedici SMURD și personal medical SAJ cu 19 autospeciale și ambulanțe. Fiind vorba de un număr mare de victime, a fost activat Planul Rosu de Interventie la nivelul judetului Ialomița.

Foto: Agerpres.ro

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW