Parchetul European a avut în 2022 peste 1.000 de anchete cu prejudicii estimate la 14 miliarde de euro / Bilanțul activității EPPO în România
Peste 1.100 de anchete cu prejudicii ce trec de 14,1 miliarde de euro a condus Parchetul European pe parcursul anului 2022, se arată în raportul anual al activității EPPO, publicat miercuri, 1 martie.
„La un an și jumătate de la începutul activității noastre, potențialul EPPO nu poate fi ignorat. În anul 2022, am demonstrat că EPPO are o capacitate fără precedent de a identifica și urmări cursurile de bani volatile și aranjamentele legale opace(…)
Suntem pe drumul cel bun, dar trebuie să facem mai mult. EPPO e departe de potențialul maxim. Dacă vrem ca EPPO să facă o diferență, avem nevoie de ajustări legale și organizaționale. Acestea includ adaptarea Regulamentului EPPO și alocarea unor specialiști în investigațiile de fraudă financiară din toate statele membre”, a fost mesajul transmis de procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.
Cifrele EPPO
Aproximativ 47% din cele 14,1 miliarde de euro, adică aproximativ 7 miliarde de euro, provin din fraudarea TVA, potrivit raportului EPPO.
Procurorii au deschis anul trecut 865 de noi anchete, după ce au verificat 3.318 de sesizări (peste jumătate au venit din partea persoanelor fizice).
Totodată, 73 de dosare au fost trimise în judecată, iar procurorii au obținut 20 de condamnări.
EPPO în România
În România, procurorii europeni lucrează la 124 de anchete, ale căror prejudicii estimate ajung la 2 miliarde de euro.
Totodată, este vizat un singur caz de fraudare a TVA, cu un prejudiciu estimat de 3 milioane de euro.
La noi în țară, EPPO are 5 dosare trimise în judecată, iar pe parcursul anului 2022 a obținut o condamnare.
Cele mai multe dintre dosarele EPPO din România au fost deschise în domeniile Agriculturii (24) și Dezvoltării Locale (39).
De asemenea, 3 anchete sunt legate de fraudarea Planului Național de Redresare și Reziliență.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii