Ministrul de Externe ungar: Ungaria a fost scutită de plafonarea preţului la petrolul rusesc decisă de UE
Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrol, a anunţat sâmbătă ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior Péter Szijjártó pe pagina sa oficială de socializare.
În opinia lui Péter Szijjártó ar fi necesară creşterea cantităţii resurselor energetice, ceea ce ar reduce preţurile.
“În timpul negocierilor privind plafonarea preţului petrolului, am luptat mult pentru interesele Ungariei şi, în final, am reuşit: Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului petrolului” – a subliniat el.
Ministrul a adăugat că, prin această decizie, s-a reuşit încă o dată protejarea securităţii energetice a Ungariei
Uniunea Europeană a stabilit vineri să plafoneze preţurile petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după câteva zile de negocieri intense referitoare la nivelul corespunzător şi după ce Polonia a acceptat acordul care ar urma să fie anunţat oficial duminică.
CITEȘTE ȘI: Statele UE au convenit plafonarea prețului petrolului importat din Federația Rusă
Sursa foto: Pixabay
Comentarii