Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Cum lucrează serviciul de securitate al Rusiei pentru a submina guvernul pro-occidental al Republicii Moldova

By Ana Teșcan , in Război în Ucraina Republica Moldova Stirile zilei , at 28 octombrie 2022

Federația Rusă canalizează zeci de milioane de dolari pentru a cultiva o rețea de politicieni în Republica Moldova și a reorienta țara spre Moscova, arată publicația americană The Washington Post, citând o serie de documente obținute în parte de serviciile secrete ucrainene.

Până de curând, arată publicația americană, principalul „motor” al serviciului de securitate al Rusiei, FSB, în Moldova, a fost Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon, președinte al Republicii Moldova între 2016 și 2020, bine cunoscut pentru agenda sa pro-rusă. În 2020, însă, basarabenii l-au dat jos de la putere pe Dodon, după ce acesta a fost implicat într-o serie de scandaluri de corupție.

Moldovenii au ales-o pe Maia Sandu ca noul președinte al țării pe 15 noiembrie 2020. Ca răspuns, FSB a elaborat un plan — datat 21 noiembrie 2020 — pentru a se folosi de poziția socialiștilor, care aveau la vremea respectivă cea mai numeroasă fracțiune parlamentară, împreună cu partidul oligarhului Ilan Șor, pentru a menține influența rusă, inclusiv prin adoptarea unei legi care ar fi transferat controlul asupra Serviciului moldovenesc de Securitate și Informații (SIS) de la președinte la Parlament.

Partidul lui Dodon, cu toate acestea, a fost înfrânt la alegerile parlamentare din iulie 2021, iar planul nu a avut succes, arată jurnaliștii americani.

Potrivit sursei citate, strategii politici angajați de FSB au raportat la Moscova, în septembrie 2021, că înfrângerea Partidului Socialiștilor a fost „rezultatul unei crize sistemice” și că Dodon era o persoană cu o „reputație deteriorată ireversibil” a cărei îndepărtare de pe scena politică ar trebui efectuată rapid.

După ce Dodon a demisionat din Partidul Socialiștilor, a fost numit la conducerea unei obscure organzații de afaceri moldo-ruse, o organizație legată de Kremlin, unde „ambasadorul de business” al Federației Ruse în Republica Moldova este Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei, Iuri Ceaika. Potrivit documentelor obținute de jurnaliștii americani, salariul lunar al lui Dodon era de 29.016 dolari, plus un bonus lunar de 14.508 dolari.

Moscova i-a găsit rapid un înlocuitor lui Dodon

Ilan Șor, care a condus o mare bancă moldovenească, un lanț de magazine duty-free și aeroportul comercial din Moldova, a fost privit de FSB ca fiind un showman populist, dar manipulabil, arată documentele.

Șor și-a făcut un renume timpuriu, în 2015, când a fost ales primar al orașului Orhei. Doi ani mai târziu a fost însă găsit vinovat în frauda de 1 miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc – un furt din 2014 care a lăsat guvernul Republicii Moldova cu un deficit bugetar de 8% din produsul intern brut.

Deși în anul 2019 a fost nevoit să fugă în Israel, oligarhul a continuat să conducă partidul, acesta ocupând locul trei la alegerile parlamentare din 2021, cu 5,7% din voturi.

Strategii politici angajați de Kremlin au mers pentru prima dată la Chișinău în martie 2021 pentru a lucra în secret cu partidul lui Șor, arată documentele citate. 

Printre măsurile pe care le-au recomandat partidului Șor a fost aceea de a șterge cât mai mult posibil „fondul negativ”, probabil condamnarea penală anterioară a lui Șor, și de a încerca să-și curețe imaginea pe internet. Într-un grafic care făcea parte din recomandările trimise înapoi FSB, strategii au propus să le ofere jurnaliştilor „recompense” pentru a şterge articole „în circumstanţe extreme”.

Șor le-a spus jurnaliștilor americani că partidul său a apelat la serviciile unei varietăți de „consultanți internaționali”, dar că nu era la curent cu vizita din martie 2021, deoarece nu locuia atunci în Moldova.

De asemenea, arată Washington Post, Șor a primit asistență FSB și într-o altă parte a imperiului său de afaceri. Pe fondul unui conflict cu autoritățile de la Chișinău, FSB a coordonat îndeaproape în anul 2020 un acord prin care pachetul de control al fostului primar al Orheiului în compania care conduce aeroportul a fost transferat unui puternic miliardar rus, Andrei Goncharenko.

Acum, Șor organizează regulat proteste împotriva guvernării pro-europene. Anchetatorii din Republica Moldova cercetează sursele de finanţare ale protestului în cadrul dosarului penal deschis pe baza suspiciunilor că această formaţiune politică ar lua bani de la o grupare infracţională. Detalii aici.

CITEȘTE ȘI: Oligarhii Plahotniuc și Șor, plasați pe lista de sancțiuni de Trezoreria SUA 

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW