Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Un bărbat care și-a procurat documente false pentru încadrare în grad de handicap, trimis în judecată

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 20 septembrie 2019 Etichete: , , ,

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au trimis un bărbat în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înselăciune.

Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, în anul 2011, bărbatul a indus în eroare Casa Națională de Pensii Publice (C.N.P.P), prin prezentarea unei decizii medicale de încadrare în grad de invaliditate, obținută fraudulos în baza unor documente medicale, în scopul obținerii pensiei lunare medicale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 16.333 de lei.

Acesta și-a recunoscut faptele de complicitate la înselăciune în formă continuată, complicitate la uz de fals în formă continuată și săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

„În fapt, inculpatul, având funcția de personal contractual în cadrul unei unități spitalicești,  a întocmit în fals pe numele mai multor persoane, printre care și pentru inculpatul trimis în judecată, mai multe scrisori medicale de externare emise de secții ale unei unităţi spitaliceşti, respectiv un număr de 822 de înscrisuri, prin care sunt atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv perioade de internare fictive și diagnostice medicale nereale, în schimbul unor sume de bani. Scrisorile medicale falsificate erau înmânate beneficiarilor pentru a fi depuse la comisiile de expertizare a capacității de muncă, în vederea obținerii de decizii de încadrare/menținere în grad de invaliditate și ulterior pentru a obține pensie de la casa națională de pensii”, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori.

De asemenea, prin același acord, s-a solicitat instanței să desființeze toate scrisorile medicale care constituie acte materiale ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

De asemenea, conform sursei citate, s-au încheiat alte 23 de acorduri de recunoaștere a vinovăției cu mai mulți beneficiari ai scrisorilor medicale, unele dintre acestea fiind confirmate de către instanța de judecată, iar celelalte aflându-se pe rolul instanțelor de judecată în vederea confirmării.

„Casa Națională de Pensii Publice  a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.566.776 lei, încasată necuvenit de către un număr de 116 beneficiari de scrisori medicale falsificate ca urmare a emiterii unui număr de 146 de decizii medicale. Acest prejudiciu a fost acoperit parțial, cu suma de 364.359 lei, de către beneficiarii acestor scrisori medicale, care au achitat prejudiciile reținute în sarcina lor și pentru care s-a dispus clasarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât s-au împăcat cu Casa Națională de Pensii Publice”, conform Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW