Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Zelenski, la summitul NATO: Trebuie să găsiți un loc pentru Ucraina în spațiul comun de securitate

By Diochetanu Andreea , in Politic Război în Ucraina Stirile zilei , at 29 iunie 2022

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel la șefii de stat și de guvern din NATO care au participat la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic de la Madrid din 29 iunie să „găsească un loc pentru Ucraina în spațiul comun de securitate”.

Liderul de la Kiev a vorbit, în primul rând, despre obiectivele Rusiei în Ucraina – „să distrugă totul” – și a avertizat că Moscova nu se va opri aici, întrebarea momentului fiind „care este următoarea țintă?”.

„Într-o perioadă în care Kremlinul este extrem de agresiv, lumea are nevoie de o Alianță extrem de îndrăzneață. Sunteți cu toții conștienți de care sunt cu adevărat obiectivele Rusiei. De mai mulți ani amenință că va începe un război. A amenințat – dacă Ucraina aderă la NATO. Dar Ucraina nu este în NATO, iar războiul total al Rusiei împotriva statului nostru durează de 126 de zile – după 8 ani de război în Donbas. Atunci de ce toată lumea a crezut timp de decenii că NATO este cea care poate provoca Rusia să facă ceva prin acțiunile sale?

Obiectivele Rusiei sunt cunoscute. Ele sunt evidente. Conducerea rusă vede lumea în mod diferit. Nu ca voi. Rușii văd Lituania, de exemplu, nu ca pe un membru al Alianței voastre, ci ca pe o republică a Uniunii Sovietice. Pentru noi, este un stat independent și a fost mult timp o fostă republică a URSS (…) vor să o înrobească din nou. (…) Și același lucru este valabil pentru fiecare țară care este vecină cu Rusia. Pentru fiecare stat care a fost cândva sub influența Moscovei”, a declarat Volodimir Zelenski.

Președintele ucrainean a adăugat că armata rusă face tot posibilul pentru a forța cât mai mulți oameni să își părăsească orașele, „astfel încât să nu mai rămână decât ruine”.

„Apoi, așa-numita a doua armată a lumii intră în aceste orașe – deja goale și deja moarte. Și nu vrea să se oprească în Donbas sau undeva în sudul Ucrainei, ci vrea să absoarbă oraș după oraș, pe toți cei de la noi, și apoi pe toți cei din Europa, pe care conducerea rusă îi consideră proprietatea sa, nu state independente. Acesta este adevăratul obiectiv al Rusiei.

Întrebarea este – cine este următoarea (țintă – n.red.)? Moldova? Sau țările baltice? Sau Polonia? Răspunsul este – toate”, a afirmat Zelenski, între altele.

Ucraina a salutat, în același timp, decizia de aderare a Finlandei și Suediei la Alianță.

Zelenski a subliniat că „este foarte bine că acest lucru s-a întâmplat acum – înainte ca Rusia să înceapă să acționeze și împotriva acestor state”.

În plus, el a reiterat nevoia Ucrainei de sisteme de apărare moderne.

„Ucraina are nevoie de sisteme moderne de apărare antirachetă și antiaeriană – iar dumneavoastră aveți aceste sisteme. Furnizându-ne-le, puteți rupe complet tacticile Rusiei de a distruge orașe și de a teroriza populația civilă din Ucraina. Acesta este un lucru fundamental. Distanța de la Kiev la Madrid este mai mică decât raza de acțiune a rachetelor folosite astăzi împotriva noastră. Poate un stat să răspundă la o astfel de amenințare fără ajutorul partenerilor? Dumneavoastră puteți oferi acest ajutor. Și suntem recunoscători pentru ajutorul pe care l-ați oferit deja”.

Totodată, liderul ucrainean a vorbit și despre politica ușilor deschise a NATO, care „nu ar trebui să semene cu vechile turnichete de la metroul din Kiev: sunt deschise, iar atunci când te apropii, turnichetele se închid până când plătești”.

„Ucraina nu a plătit destul pentru a se alătura NATO? Nu a fost de ajuns contribuția noastră la apărarea Europei și a întregii civilizații? Atunci, de ce mai este nevoie?”, i-a întrebat Zelenski pe liderii NATO reuniți la summitul de la Madrid.

Apoi, el a subliniat că trebuie găsit „un loc pentru Ucraina în spațiul comun de securitate”.

„Pot să spun de ce avem nevoie: avem nevoie de garanții de securitate și trebuie să găsiți un loc pentru Ucraina în spațiul comun de securitate”, a mai declarat președintele ucrainean.

Puteți citi integral intervenția lui Volodimir Zelenski la summitul de la Madrid aici.

Foto: Președinția Ucrainei/ president.gov.ua

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/zelenski-la-summitul-nato-trebuie-sa-gasiti-un-loc-pentru-ucraina-in-spatiul-comun-de-securitate/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW