Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


MAI, controale cu „efective mărite” pe litoral și în marile orașe pentru combaterea traficului și consumului de droguri

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 9 iunie 2022

În urma ședinței de urgență convocată joi, 9 iunie, la Ministerul de Interne, oficialii MAI au decis să organizeze, pe litoral și în marile orașe din țară, inclusiv în cluburi sau în baruri, acțiuni de prevenire și de combatere a traficului și consumului de droguri, la care vor participa „efective mărite” ale structurilor MAI.

În plus, structurile MAI vor „acorda o atenție sporită” festivalurilor organizate în iunie, iulie, august și septembrie în România. Este vorba de reprezentanții Poliției Române, Agenției Naționale Antidrog, Poliției de Frontieră, Direcției Generale Anticorupție și Jandarmeriei Române.

În cadrul întâlnirii desfășurate la sediul MAI, ministrul afacerilor interne a solicitat instituțiilor cu atribuții în domeniu măsuri concrete, cu aplicabilitate pe termen scurt și mediu, pentru combaterea flagelului reprezentat de traficul și consumul de droguri și a infracțiunilor asociate consumului de substanțe stupefiante”, se arată într-un comunicat transmis de MAI.

În ceea ce privește măsurile pe termen mediu, Lucian Bode a cerut să fie reluate activitățile de culegere a datelor și informațiilor pentru a fi luate măsuri mai eficiente în ceea ce privește combaterea consumului și traficului de droguri și să fie îmbunătățit gradul de pregătire al personalului MAI.

Activitățile desfășurate în baza planului stabilit în ședința de astăzi, atât cele de prevenire, cât și cele de combatere, vor fi mediatizate de Ministerul Afacerilor Interne și structurile subordonate, cu respectarea prevederilor legale, fără a afecta evoluția unor posibile anchete”, se mai arată în comunicatul MAI.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Întâlnire de urgență la MAI, pe tema consumului de droguri / Lucian Bode: Suntem conștienți că nu am făcut destul. Vorbim de un flagel

Sursă foto: IPJ Cluj

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW