Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Dan Vîlceanu confirmă că liberalii vor demisia lui Florin Cîțu din fruntea PNL / Principala nemulțumire

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 1 aprilie 2022

Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și secretarul general al PNL, a confirmat vineri, 1 aprilie, că liberalii vor demisia lui Florin Cîțu din funcția de președinte al Partidului Național Liberal, confirmând astfel informațiile obținute de sursele Main News. 

El a confirmat, totodată, ședința care a avut loc joi, 31 martie, la Vila Lac, în cadrul căreia prim-vicepreședinții PNL i-au cerut liderului partidului, abia întors din Statele Unite, să facă un pas în spate. Vîlceanu a menționat că nemulțumirile invocate de liderii PNL s-au referit la faptul că Florin Cîțu nu a gestionat programul „Anghel Saligny”.

Întrebat vineri, 1 aprilie, dacă la ședința PNL de ieri s-a cerut demisia lui Florin Cîțu, Vîlceanu a răspuns:

„Da, am avut o discuție pe tema asta. Au zis că, în caz contrar (dacă Florin Cîțu nu demisionează – n.red.), urmează să fie demarată o procedură”, a declarat ministrul, vineri dimineață, la sediul partidului.

Vîlceanu a explicat și care este principala nemulțumire a membrilor PNL: „Președintele PNL a cerut o explicație, a vrut să știe care sunt nemulțumirile. Una a fost aceea că nu a gestionat programul Anghel Saligny, dar programul este la Guvern. Guvernul este responsabil de programul Anghel Saligny, Ministerul Dezvoltării și premierul, nu partidul sau vreun partid”.

Vineri, 1 aprilie, zi în care Florin Cîțu împlinește 50 de ani, ar urma să aibă loc o ședință decisivă la PNL, însă momentan Vîlceanu nu a primit nicio solicitare oficială de a convoca Biroul Executiv al PNL.

„Nu am primit nicio solicitare de convocare a unui Birou Executiv, astăzi, eu am văzut numai ştiri pe surse, nu am văzut nicio declaraţie oficială”, a mai spus el.

Totodată, secretarul general al PNL a adăugat că dacă în urma discuţiilor din partid privind convocarea unui Congres, Florin Cîţu consideră că trebuie să îşi dea demisia, şi-o va da”.

Rămâne de văzut cum vor evolua astăzi lucrurile în PNL.

Context

Majoritatea filialelor Partidului Național Liberal se pregătesc să îl înlăture pe Florin Cîțu de la șefia partidului, au declarat miercuri seară, 30 martie, surse politice pentru Main News. Congresul pentru alegerea unui nou președinte ar putea avea loc pe 10 aprilie.

39 de filiale ale PNL îi cer lui Florin Cîțu să își dea demisia din fruntea partidului, ceea ce ar însemna că liberalii ar urma să își schimbe liderul la nici 7 luni de când actualul președinte al Senatului îl învingea pe Ludovic Orban, în congresul organizat la finalul lunii septembrie 2021.

Conducerea PNL ar urma să se întrunească într-un Birou Politic Național la începutul lunii aprilie, urmând ca alegerile pentru noul președinte să aibă loc pe 10 aprilie. Pe lângă Florin Cîțu, Dan Vîlceanu ar urma să fie schimbat din funcția de secretar general al PNL, locul lui urmând a fi luat de Iulian Dumitrescu sau Lucian Bode.

Demersul liberalilor ar fi susținut inclusiv de președintele Klaus Iohannis.

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW