Ministerul Apărării arată cum pot fi verificate știrile false / Narațiunile de dezinformare ale Kremlinului
Ministerul Apărării Naționale a transmis duminică, 13 martie, un ghid pentru cetățeni, ca să poată verifica diversele informații de pe rețelele sociale, în condițiile în care „mediul online este bombardat de Rusia cu fake news”. Astfel, cetățenii pot verifica dacă informațiile pe care le citesc sunt de încredere sau sunt false.
„De la începutul războiului din Ucraina, pe rețelele sociale, utilizatorii postează intens fotografii și videoclipuri cu răniți, atacuri cu rachete, clădiri distruse, tancuri și vehicule militare care trec pe străzi. Cum ne descurcăm în acest hăţiş informaţional în care, de multe ori, e dificil să facem diferenţa dintre veridic şi fals?
Jurnaliștii militari ne oferă instrumente pentru a identifica dezinformarea și articolele fake news prin care se încearcă manipularea opiniei publice pentru justificarea acțiunilor agresive ale Rusiei în Ucraina. Kremlinul încearcă adesea să creeze multiple realități false și să introducă confuzii în mediul informațional, atunci când adevărul nu este în interesul său.
De multe ori, creând confuzie intenționat, oficialii ruși aduc argumente menite să încerce să transfere vina de la rolul jucat de guvernul rus, chiar dacă unele dintre narațiuni se contrazic între ele”, explică MapN.
Conform sursei citate, fotografiile şi videoclipurile pot fi verificate pentru a fi identificat locul unde au fost făcute, „însă, în graba de a aduna cât mai multe informaţii, oamenii nu utilizează instrumentele avute la îndemână pentru a descoperi adevărul”.
Cum puteți verifica dacă informațiile sunt de încredere
Ministerul arată că cel mai important aspect, în primul rând, este sursa – aceasta trebuie să fie de încredere.
„Sursa este un indicator important pentru a stabili dacă filmarea sau informațiile au fost verificate sau nu. Marile agenții de presă precum DPA, AFP sau Associated Press sunt surse de încredere, deoarece verifică faptele înainte de a le publica.
Pentru a determina dacă un profil de Facebook sau Twitter este de încredere, avem câteva indicii care trebuie verificate: numărul de urmăritori, data când a fost creat, ???????̦? ???? ???? ???????? ??????? ?? ?????? ?? ??????. Trebuie să vedem ce alte informaţii mai răspândește această sursă”.
Verificări pe Google
Multe conținuturi contrafăcute sau plasate într-un context fals pot fi detectate prin analiza foto. Verificările pe Google sau Yandex, de exemplu, ne pot ajuta să verificăm dacă fotografiile sunt actuale. Motoarele de căutare caută pe web imagini identice sau similare, astfel încât fotografiile mai vechi pot fi detectate, potrivit ministerului.
Google oferă o adresă unde fiecare dintre noi poate vedea dacă există o verificare a faptelor care au avut loc deja. Google oferă un motor de căutare special pentru cuvinte cheie și limbi: https//toolbox.google.com/factcheck/explorer/search/ukraine;hl.
Narațiunile de dezinformare ale Kremlinului
MApN precizează și care sunt cele cinci narațiuni de dezinformare pe care Kremlinul le folosește când face referire la acțiunile sale în Ucraina: „Rusia este o victimă inocentă”, „Revizionismul istoric”, „Prăbușirea civilizației occidentale”, „Mișcările populare sunt revoluții de culoare sponsorizate de SUA”, „Realitatea este cea pe care o dorește Kremlinul”.
Foto: Pixabay
Comentarii