63 de bătrâni şi nouă angajaţi de la Centrului Social Creştin Bogdăneşti din Suceava, confirmaţi cu coronavirus
Un număr de 63 de vârstnici şi 9 angajaţi de la Centrului Social Creştin Bogdăneşti, de pe lângă Mănăstirea Bogdăneşti, județul Suceava, au fost diagnosticați cu coronavirus.
O altă măsură anunțată de Prefectura Suceava este cea de a trimite echipamente medicale de protecţie pentru angajaţii din centru.
”În dimineaţa zilei de 01.05.2020, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Manuela Trifan, a informat prefectul judeţului Suceava asupra faptului că, din cei 124 de bătrâni beneficiari ai Centrului Social Creştin Bogdăneşti de pe lângă Mănăstirea Bogdăneşti, 63 sunt pozitivi, iar din cei 25 de îngrijitori, 9 sunt pozitivi. Totodată directorul executiv al DSP Suceava a informat că 7 beneficiari ai Căminului pentru Persoane Vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Municipiului Rădăuţi au fost depistaţi pozitiv la COVID 19, fiind internaţi la Spitalul Municipal Rădăuţi”, a anunţat, vineri, Prefectura Suceava.
Conform Prefecturii Suceava, unitatea nu dispune de substanţe biocide, astfel că spațiile nu pot fi dezinfectate, iar personalul nu dispune de echipament de protecţie
”La vizita în teren au constatat că, bătrânii sunt cazaţi în trei corpuri de clădire cu camere de 4- 5 locuri şi grupuri sanitare comune, starea de igienă a spaţiilor fiind satisfăcătoare. S-a constatat, de asemenea, că există condiţii de izolare pentru bătrânii testaţi pozitiv, dar nu pot fi instituite circuite separate pentru asigurarea hranei, a lenjeriei şi personalului. Personalul centrului nu are pregătire medicală, îngrijirea bătrânilor fiind realizată cu persoane din comuna Râşca, unitatea administrativ teritorială în raza căreia funcţionează aşezământul social. În unitate nu sunt substanţe biocide pentru igienizarea suprafeţelor şi mâinilor, iar personalul nu dispune de echipament de protecţie. La verificarea în teren, mare parte din personal, a fost suprins la lucru fără măşti”, a mai transmis Prefectura Suceava.
Nouă îngrijitori de la centru și 63 de beneficiari au fost internați la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/63-de-batrani-si-noua-angajati-de-la-centrului-social-crestin-bogdanesti-din-suceava-confirmati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/63-de-batrani-si-noua-angajati-de-la-centrului-social-crestin-bogdanesti-din-suceava-confirmati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 76298 additional Info to that Topic: mainnews.ro/63-de-batrani-si-noua-angajati-de-la-centrului-social-crestin-bogdanesti-din-suceava-confirmati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/63-de-batrani-si-noua-angajati-de-la-centrului-social-crestin-bogdanesti-din-suceava-confirmati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/63-de-batrani-si-noua-angajati-de-la-centrului-social-crestin-bogdanesti-din-suceava-confirmati-cu-coronavirus/ […]