Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Klaus Iohannis:„Să nu îi uităm niciodată pe eroii care s-au opus dictaturii pentru a reda întregii națiuni române drepturile și libertățile de care a fost privată atâtea decenii”

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 22 decembrie 2023 Etichete: ,

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 22 decembrie 2023, un mesaj cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății.

Șeful statului a explicat că Dosarul Revoluției nu are încă un deznodământ, iar această situație pătează memoria celor care au luptat și și-au dat viața pentru libertatea noastră.

„Revoluția din Decembrie 1989 reprezintă momentul în care aspirația de zeci de ani a românilor pentru libertate a reușit să doboare comunismul, dezvăluindu-i barbaria în fața întregii lumi. Regimul comunist a însemnat frică, înfometare, deziluzie, cenzură, dispreț total pentru viață și demnitate, minciună și teroare. În Decembrie 1989, românii au reușit să învingă acest monstru care îi ținuse timp de patru decenii și jumătate în beznă socială, economică și intelectuală. Această lungă perioadă de suferință însă a generat o energie uriașă, care a fost transpusă în curaj, hotărâre și putere, dorința de libertate fiind, pentru foarte mulți români, mai presus decât propria lor viață”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele României afirmă că ororile comunismului, chiar dacă sunt imposibil de închipuit pentru cei mai tineri, nu ar trebui să fie uitate în timp. Este crucial ca noile generații să fie informate și să înțeleagă în totalitate dimensiunea reală a tragediilor și a suferințelor prin care au trecut românii acum trei decenii și jumătate.

„Ororile comunismului, deși sunt dificil de rememorat sau chiar imposibil de imaginat pentru cei tineri, nu trebuie să fie date uitării odată cu trecerea timpului. Este esențial ca tinerele generații să cunoască și să înțeleagă adevărata amploare a dramelor și a suferințelor îndurate de români până acum trei decenii și jumătate. Provocările extrem de complexe din prezent scot în evidență anumite fragilități și vulnerabilități ale regimurilor democratice, ceea ce poate genera un sentiment de nostalgie cu privire la perioada comunistă. Impactul actualelor crize succesive, amenințările generate de conflictele militare, unele chiar în apropierea granițelor noastre, generează frustrări și resentimente care fac ca trecutul să capete valențe pozitive pe care nu le-a avut în realitate”, a mai spus el.

Sunt necesare eforturi constante la nivelul autorităților, al societății civile și al cetățenilor deopotrivă pentru a combate eficient manifestările nedemocratice. Indiferența și lipsa de acțiune în fața amenințării populismului și a extremismului sunt un real pericol pentru orice societate democratică, potrivit președintelui. „Instituții puternic atașate statului de drept, respectării legii și protejării cetățenilor nu sunt doar idealuri și așteptări legitime, ci drepturi pe care le-au câștigat românii pentru români”, a mai adăugat el.

De asemenea, Președintele afirmă că cele patru runde de alegeri planificate pentru anul viitor reprezintă un autentic exercițiu democratic.

„Cele patru runde de alegeri de anul viitor reprezintă un veritabil exercițiu democratic. În urmă cu 34 de ani, fii și fiice, frați, surori, părinți, bunici și prieteni și-au pierdut viața în luptele crâncene pentru a câștiga libertăți și drepturi, inclusiv acela de a vota. Datorită jertfei lor supreme, astăzi avem posibilitatea de a participa activ și fără constrângeri la procesul democratic. Exercitarea dreptului de vot este o datorie față de memoria celor care și-au riscat propriile vieți pentru idealurile naționale, dar și o responsabilitate pentru asigurarea unui viitor prosper pentru țara noastră. Să nu uităm niciodată sângele vărsat la Revoluție și să onorăm întotdeauna sacrificiul făcut în numele libertății!”, susține Klaus Iohannis.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW