Zi de foc pentru salvamontiști. Peste 53 de oameni salvaţi, cei mai mulţi în Voineasa

Salvamontiștii din țară au avut peste 50 de intervenții de urgență în ultimele 24 de ore, cele mai multe fiind în zona Voineasa, anunță marți, 24 ianuarie, Salvamont România.
„O noua zi de foc pentru salvamontiștii din întreagă țară solicitați sa intervină la un număr foarte mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 52 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor”, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont România.
Cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Voineasa, Gorj, Harghita, Sinaia, Lupeni și Maramureș.
În cazul intervenţiilor din ultimele 24 de ore au fost salvate 53 de persoane, dintre acestea 17 fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital.
S-au mai primit 54 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.
Salvamontiștii îndeamnă la prudență
„Salvamont România, oamenii in rosu, culoarea salvatorilor de vieți, vă îndeamnă la prudenta și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane!”, mai spune sursa citată.
Lisat completă a intervențiilor:
- 10 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
- 9 apeluri pentru Salvamont Gorj,
- 8 apeluri pentru Salvamont Harghita,
- 7 apeluri pentru Salvamont Sinaia,
- 6 apeluri pentru Salvamont Lupeni,
- 3 apeluri pentru Salvamont Maramureș,
- 1 apel pentru Salvamont Bușteni,
- 1 apel pentru Salvamont Cluj,
- 1 apel pentru Salvamont Zărnești,
- 1 apel pentru Salvamont Săcele,
- 1 apel pentru Salvamont Dâmbovița,
- 1 apel pentru Salvamont Alba,
- 1 apel pentru Salvamont Județul Brașov,
- 1 apel pentru Salvamont Azuga,
- 1 apel pentru Județul Buzău.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea