Saturday, June 15, 2024
Jurnalism corect


Zelenski: Sunt sigur că în curând vom putea spune oamenilor noştri „Întoarceţi-vă! Veniţi înapoi din Polonia, România, Slovacia şi din toate celelalte ţări”

By news.ro , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 5 martie 2022

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensk, a adresat, sâmbătă, un nou mesaj ucrainenilor, declarîndu-se sigur că în curând le va putea spune celor aflaţi acum în Polonia, România, Slovacia şi din toate celelalte ţări să se întoarcă, pentru că nu mai este niciun pericol.

„Sunt sigur că în curând vom putea spune oamenilor noştri: Întoarceţi-vă! Veniţi înapoi din Polonia, România, Slovacia şi din toate celelalte ţări. Întoarceţi-vă pentru că nu mai există nicio ameninţare!”, a afirmat Zelenski într-un nou mesaj către ucraineni.

„Deja ne gândim la viitor. La cum ne vom reconstrui oraşele şi economia”, a adşugat el, enumerînd discuţiile pe care le-a avut inclusiv cu directorul FMI, pentru a obţine sprijin financiar.

„Noi încă protejăm statul. Încă salvăm oameni.(…) Nu contează cât e ceasul, nu contează ce dată e. Şi aşa va fi până la victorie”.

Președintele Ucrainei a anunţat că a avut o nouă discuţie cu omologul său francez, Emmanuel Macron şi cu cel al Poloniei, Andrzej Duda, convorbirile lor fiind zilnice, şi că îi este recunoscător fiecăruia dintre ei.

Zelenski a subliniat relaţia specială pe care o are cu omologul său polonez, elogiind modul în care au reuşit să evite o criză umanitară la frontieră, unde mii şi mii de ucraineni au fost trataţi decent şi nimeni nu îi întreabă de naţionalitate, religie sau dacă au bani.

„Practic, nu mai avem frontieră cu Polonia”, a declarat preşedintele Ucrainei.

El a susţinut că au fost ucişi 10.000 de militari ruşi, că sunt tineri de 18 şi 20 de ani cărora nu li s-a explicat nici de ce urmează să lupte, nici de ce se află pe un teritoriu străin.

„Rusia ar fi trebuit să le ofere acestor oameni altceva decît moartea”, a spus Zelenski.

„Poporul ucrainean continuă să reziste chiar şi acolo unde invadatorii au reuşit să treacă. Din nefericire. Dar nu pentru mult timp. Admir fiecare ucrainean care nu tace, care protestează, care ia drapelul naţional şi arată armatei ruse că va pierde”, a declarat preşedintele Ucrainei.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: mainnews.ro/zelenski-sunt-sigur-ca-in-curand-vom-putea-spune-oamenilor-nostri-intoarceti-va-veniti-inapoi-din-polonia-romania-slovacia-si-din-toate-celelalte-tari-video/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW